China: Vânzările auto au crescut cu 7,9% în martie, depăşind estimările analiştilor

Vânzările de maşini pe piaţa chineză au crescut în martie cu 7,9%, depăşind uşor estimările analiştilor, pe fondul îngrijorărilor consumatorilor privind impunerea de restricţii la achiziţionarea vehiculelor în oraşe, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 11 apr. 2014, 09:33
China: Vânzările auto au crescut cu 7,9% în martie, depăşind estimările analiştilor

În primul trimestru din acest an, livrările Ford în China au urcat cu 45%, la 271.321 unităţi.

Vineri, Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) a anunţat că livrările de autoturisme, SUV-uri şi vehicule cu utilizare multiplă au ajuns în martie la 1,71 milioane de unităţi. Analiştii se aşteptau la livrări de 1,7 milioane de vehicule.

Anul acesta, vânzările de vehicule ar putea depăşi în China 24 de milioane, datorită urbanizării şi majorării veniturilor, estimează CAAM.

Vânzările totale de vehicule, inclusiv camioane şi autobuze, au urcat luna trecută cu 6,6%, la 2,17 milioane de unităţi.

Asociaţia Producătorilor Auto din China a identificat anul trecut opt oraşe care ar putea impune restricţii la achiziţionarea vehiculelor. Deja două oraşe – Hangzhou şi Tianjin – au adoptat astfel de măsuri.

Livrările Toyota în China au crescut luna trecută cu 19%, la 90.400 unităţi, în timp ce livrările General Motors au urcat cu 7,8%, la 313.283 vehicule.

În 2013, China a devenit prima ţară în care vânzările de vehicule au depăşit pragul de 20 de milioane într-un an, marii producători auto străini – Toyota, General Motors, Ford şi Volkswagen – livrând un număr record de maşini pe piaţa chineză.

Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) a anunţat recent că livrările de autoturisme, SUV-uri şi vehicule cu utilizare multiplă au crescut anul trecut cu 13,9%, ajungând la 21,98 milioane de unităţi. Rezultatele depăşesc cu mult estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de 7% în 2013, marcând o redresare solidă pe cea mai mare piaţă auto din lume, după doi ani în care creşterea a stagnat.

Ford Focus a fost cea mai bine vândută maşină în China anul trecut, în timp ce modelul Haval al grupului chinez Great Wall a fost cel mai bine vândut SUV. Livrările Ford China au urcat anul trecut cu 49%, la 935.813 unităţi, depăşind pentru prima dată Toyota.

Deşi ritmul de creştere a vânzărilor a încetinit în ultimii ani, firma de cercetare de piaţă J. D. Power estimează că, în 2018, consumatorii chinezi ar urma să cumpere până la 35 de milioane de autoturisme pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bulgaria - Guvernul interimar bulgar a avertizat miercuri că are cunoştinţă de existenţa unei cantităţi enorme de bancnote euro false destinate cumpărării de voturi la alegerile parlamentare......
Mihaela Neagu: Antreprenorii din agricultură răspund pozitiv invitației la AgriXpo Brașov
Mihaela Neagu: Antreprenorii din agricultură răspund pozitiv invitației la AgriXpo Brașov
Brașov, România – Lansarea AgriXpo Brașov 2026 a fost urmată de un interes imediat din partea mediului de afaceri agricol, ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul 3, după ce spaniolii de la FCC au fost desemnați câștigători
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul ...
Compania Națională de Investiții Rutiere informează că, până miercuri, 15 aprilie 2026, la contractul pentru proiectarea ...
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
KMG International (Rompetrol) a integrat recent un nou sistem informatic de retail care deservește întreaga rețea de stații ...