Rompetrol Rafinare a cheltuit 4 milioane de dolari pentru modernizarea cazanului CO Boiler din instalația de cracare catalitică de la Petromidia

Compania Rompetrol Rafinare anunță investirorii de la Bursa de Valori București că a investit aproximativ patru milioane de dolarii pentru finalizarea unui proiect de transformare a cazanului CO Boiler din instalația de cracare catalitică (FCC) a Rafinăriei Petromidia, dintr-un echipament cu circulație naturală a apei, în unul cu circulație forțată multiplă.
Cristian Negrei - mar, 08 oct. 2024, 17:35
Rompetrol Rafinare a cheltuit 4 milioane de dolari pentru modernizarea cazanului CO Boiler din instalația de cracare catalitică de la Petromidia

„Este foarte important pentru noi că fiecare echipament de pe platforma Petromidia să contribuie la eficientizarea fluxurilor de operare. Investițiile realizate în acest an au vizat dezvoltarea pe termen lung, iar Rompetrol Rafinare face progrese semnificative la capitolele eficientă și fiabilitate. Implementarea acestui proiect reafirmă angajamentul nostru pentru operarea optimă a rafinăriei, în cele mai bune condiții de siguranță și protecție a mediului”, a declarat Florian Pop, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Transformarea majoră a constat în instalarea unui sistem de recirculare a apei din cazan, care face posibilă funcționarea la capacitatea minimă de 35 de tone pe oră (față de 50 de tone pe oră, capacitatea minimă inițială), debit care poate crește până la maximum 90 de tone pe oră, în funcție de necesitățile rafinăriei. Funcționarea la un debit minim mai mic față de cel proiectat inițial este indusă de viitoarea integrare în fluxul operațional a unor noi capacități de furnizare a utilităților.

Temperatura gazelor arse la coș a scăzut la 185°C, iar prin montarea unui economizor nou, este posibilă recuperarea suplimentară a căldurii degajate, cu impact pozitiv în consumul final, dar și în reducerea cantității de dioxid de carbon generat.

Transformarea efectivă a cazanului a necesitat multă experiență și luarea de măsuri suplimentare de siguranță, având în vedere că lucrările au fost realizate pe un echipament existent, într-o zona cu acces dificil, cu instalația de cracare catalitică în funcțiune.

Lucrările au fost coordonate de specialiștii Rompetrol și Rominserv, contractorul general al Grupului KMG Internațional (Rompetrol), în realizarea efectivă fiind implicate cinci companii cu experiență în domeniu, se precizează în anunțul făcut de Rompetrol.

În acest an, Rompetrol Rafinare a implementat mai multe proiecte care au vizat modernizarea și dezvoltarea activelor operaționale, în perioada de revizie generală a rafinăriei Petromidia.

Cele mai importante astfel de proiecte au fost: schimbarea reactoarelor din Instalația de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), înlocuirea echipamentelor principale ale cuptorului reformer din Instalația de Hidrogen (HPP) și schimbarea sistemului de foraj/tăiere din Instalația de Cocsare Întârziată (Cx).

În acest an, rafinăria Petromidia marchează 45 de ani de funcționare, perioada în care a procesat circa 150 de milioane de tone de materii prime, unitatea din Năvodari fiind un pilon de stabilitate pentru sectorul energetic național.

Actionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SĂ sunt KMG Internațional (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Te-ar mai putea interesa și
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, cupe și candelabre
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, ...
Arheologii au recuperat o colecţie de porţelanuri chinezeşti şi obiecte de provenienţă europeană de pe o epavă din secolul al XVIII-lea descoperită recent în apele din largul coastelor......
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ar putea duce la plecări masive din sistem
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România solicită menţinerea nivelului actual al veniturilor magistraţilor în viitoarea ...
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri. Strat de zăpadă de 90 cm la Vârful Omu
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri. Strat de ...
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraş şi Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe ...
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul mediu al pieței spot de energie electrică de la București a crescut semnificativ în luna mai, pe fondul crizei ...