Germania: Exporturile au crescut în august, datorită cererii solide din SUA şi Marea Britanie

Exporturile Germaniei au crescut în august, datorită cererii solide în special din SUA şi Marea Britanie, sfidând aşteptările pieţelor privind un declin, şi oferind speranţe de stabilizare a industriei din cea mai mare economie europeană, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - mie, 09 oct. 2024, 16:30
Germania: Exporturile au crescut în august, datorită cererii solide din SUA şi Marea Britanie

Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), exporturile au crescut cu 1,3% în august faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un declin de 1%, scrie Agerpres.

„A doua creştere consecutivă a exporturilor ne dă speranţe dar trebuie să fim precauţi. Economia bazată pe export încă este sub presiune din cauza costurilor ridicate cu energia, impozitele şi forţa de muncă, dar şi a birocraţiei excesive. Este urgentă îmbunătăţirea fundamentelor economiei Germaniei”, a apreciat Volker Treier, director în cadrul Asociaţiei Camerelor Germane de Industrie şi Comerţ (DIHK).

Excedentul comercial s-a extins la 22,5 miliarde de euro (24,69 miliarde de dolari) în august, de la 16,9 miliarde de euro în iulie, pe fondul declinului de 3,4% al importurilor.

Pe de altă parte, exporturile către statele membre UE au urcat cu 0,8%, iar cele către China cu 1,9%. Exporturile către SUA şi Marea Britanie au crescut cu 5,5% şi, respectiv, cu 5,7%.

În ritm anual, exporturile au crescut cu 0,1% în august, iar importurile au scăzut cu 3,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Pleacă Dacia din România? Între presiunea corporativă și riscul economic real în România – opinie Dumitru Chisăliţă (AEI)
Pleacă Dacia din România? Între presiunea corporativă și riscul economic real în România – opinie Dumitru Chisăliţă ...
Orice companie importantă încearcă să obțină de la statul în care activează condiții cât mai avantajoase: taxe mai mici, energie mai ieftină, infrastructură mai bună, ajutoare de stat,......
Repornirea producţiei la Liberty Galaţi a rămas pe hârtie: Semnată în iulie, închirierea capacităţilor de producţie nu e activă din cauza majorării preţurilor la energie şi scăderii nivelului Dunării
Repornirea producţiei la Liberty Galaţi a rămas pe hârtie: Semnată în iulie, închirierea capacităţilor de producţie ...
Parafată pe 22 iulie, repornirea laminoarelor din Combinatul siderurgic Galaţi în regim de închiriere a capacităţilor ...
Trump vrea să restricţioneze accesul canadienilor la contractele publice americane
Trump vrea să restricţioneze accesul canadienilor la contractele publice americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat marţi că va complica viaţa companiilor canadiene prin blocarea accesului ...
Petrolul se scumpeşte după ce SUA au anunţat că au distrus cinci petroliere iraniene în urma unor atacuri asupra unei nave americane
Petrolul se scumpeşte după ce SUA au anunţat că au distrus cinci petroliere iraniene în urma unor atacuri asupra unei ...
Armata americană a anunţat marţi că a distrus cinci nave petroliere în regiunea Golfului, ca represalii pentru atacurile ...