Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 14,6%, în primele opt luni ale anului

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) înregistrat de România în primele opt luni ale anului în curs s-a majorat cu 14,6%, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, până la valoarea de 20,919 miliarde de euro, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - J, 10 oct. 2024, 10:07
Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 14,6%, în primele opt luni ale anului

Potrivit sursei citate, numai la nivelul lunii august 2024, exporturile FOB au însumat 6,549 miliarde de euro, iar importurile CIF au ajuns la 9,429 miliarde de euro, ceea ce a dus la un deficit de 2,880 miliarde de euro. Astfel, faţă de luna august din anul precedent, exporturile au scăzut cu 7,5%, în timp ce importurile s-au diminuat cu 3%.

Totodată, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2024, exporturile FOB au însumat 61,139 miliarde de euro (-1,6% faţă de primele opt luni din 2023), iar importurile CIF au fost de 82,059 miliarde de euro (+2%).

Datele INS relevă faptul că, la finele lunii august din acest an, ponderi importante în structura exporturilor şi a importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,8% la export şi 36,3% la import) şi alte produse manufacturate (28,9% la export şi 28,6% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri s-a ridicat la 44,099 milioane de euro, în perioada analizată, la expedieri, respectiv la 59,360 miliarde de euro la introduceri, ceea ce a reprezentat 72,1% din total exporturi şi 72,3% din total importuri.

De asemenea, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a ajuns la 17,040 miliarde de euro, în cazul exporturilor, şi la 22,699 miliarde de euro la importuri, adică 27,9% din total exporturi şi 27,7% din total importuri.

Te-ar mai putea interesa și
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream –......
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
Miniştrii de externe ai UE au adoptat noi sancţiuni împotriva a aproape 1.600 de entităţi şi persoane prin care vizează ...