Casa de Insolvență Transilvania îşi schimbă numele şi devine CITR, parte a CITR Group

Casa de Insolvență Transilvania, liderul pieței de insolvență din România, își schimbă numele și identitatea vizuală și devine CITR, parte a CITR Group, un grup de societăți specializat în identificarea de soluții personalizate pentru companiile în dificultate. 
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 09:13
Casa de Insolvență Transilvania îşi schimbă numele şi devine CITR, parte a CITR Group

CITR Group, care ia ființă odată cu rebrandingul CITR și lansarea CIT Restructuring, este primul grup de firme din România ce se concentrează pe oferirea de soluții pentru companiile aflate în dificultate economică și financiară, indiferent de stadiul evoluției acestora.

Alături de CITR și de CIT Restructuring, din CITR Group va mai face parte și CIT Resources, un vehicul specializat în oportunităţi de investiţii.

„Piața insolvenței din România s-a maturizat, iar eforturile noastre din ultimii ani de a educa mediul de afaceri în acest sens încep să se concretizeze, pentru că managerii încep să vadă mai devreme semnele dificultăților economice ale propriilor companii și aleg, acolo unde este posibil, restructurarea în afara insolvenței. Experiența acumulată în proiectele administrate de Casa de Insolvență Transilvania ne-a ajutat să identificăm trei zone în care putem extinde ajutorul pe care îl oferim societăților pentru a reveni însănătoșite în circuitul economic. CITR va continua să asiste companiile aflate în procedura insolvenței, în timp ce CIT Restructuring le va ajuta pe acelea care pot să își depășească dificultățile în afara procedurii”, a declarat Andrei Cionca, CEO al CITR Group.

CITR Group va fi coordonat de Andrei Cionca în calitate de CEO al grupului. Cele trei companii ale grupului vor funcționa independent, acoperind nevoi diferite.

CITR, societatea de practicieni în insolvență va fi condusă de un consiliu de coordonare format din cei trei asociați coordonatori: Andrei Cionca, Andreea Cionca-Anghelof și Vasile Godîncă-Herlea. CITR este prezentă cu 8 filiale în țară în București, Cluj, Brașov, Bihor, Timiș, Satu Mare, Sibiu și Ilfov, are 110 specialiști în practica insolvenței, dintre care 40 de practicieni, 10 echipe de caz multidisciplinare formate din avocați, juriști, economiști, analiști financiari, specialiști în marketing, experți contabili, specialiști în vânzări și auditori.

CIT Restructuring, compania specializată în restructurări de business în afara insolvenței va fi condusă de Rudolf Vizental în calitate de CEO. Compania are o echipă de experți în restructurare, specializați în analiză financiară, diagnoză și planning strategic. Membri echipei CIT Restructuring au experiență de peste 10 ani în reorganizări de business și în domeniul fiananciar- bancar și au coordonat anterior zeci de proiecte de succes în cadrul CITR.

CIT Resources va fi condus de Andrei Cionca, în calitate de CEO și este modul practic prin care grupul înțelege să reinvestească resurse, pentru a crea plus valoare într-o economie aflată în dificultate.

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul Muncii şi a medierii asigurate de Administraţia Prezidenţială......
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...