Muncitorii străini aduşi şi în zonele mai sărace ale ţării. În Vaslui și Slobozia sunt angajați în construcții și HoReCa

Lipsa forței de muncă este un fenomen care se resimte acut in toate domeniile. În HoReCa, însă, situația este cea mai gravă, în condițiile în care ponderea muncitorilor străini a ajuns să fie undeva la 30% în Capitală, potrivit datelor din piață, și până la 50% în Delta Dunării. În orașele mici, procentul este și mai mare, ajungându-se la circa 70% în cazul personalului din restaurante, de exemplu, scrie Termene.
Termene.ro - vin, 11 oct. 2024, 22:01
Muncitorii străini aduşi şi în zonele mai sărace ale ţării. În Vaslui și Slobozia sunt angajați în construcții și HoReCa

Alin Burcea, președintele fondator al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), spune și el că în zonele izolate, așa cum este Delta Dunării, este greu de găsit personal din țară, străinii fiind soluția salvatoare pentru antreprenorii locali.

„În Deltă 40-50% este un procent corect. Să ne gândim, se duce un bucătar bun din București cu 1.400 de euro să muncească acolo? Cât să-i dea în Deltă să-l tenteze să meargă acolo? Singurii care se pot duce în unități din acestea izolate nu sunt decât străinii care vin să muncească o anumită perioadă. Sunt serioși și muncitori că de aceea vin. Ei primesc 800 de euro net, față de români, care nu vin decât pe bani foarte mulți pe care antreprenorul nu și-i permite”, a declarat pentru Termene.ro Alin Burcea.

„S-a ajuns deja în orașele mici, cum este Slobozia unde locuiesc eu, un oraș cu 50.000 de locuitori, ca în hoteluri și restaurante, în special, dar și la saloanele de evenimente 50-70% din personal să fie din Asia. Spre deosebire de mulți europeni, ei se adaptează în orice condiții”, a declarat pentru Termene.ro Ionel Arion, președintele Federației ProAgro.

În județul Vaslui prima firmă importantă care a optat pentru importul de forță de muncă, a fost Transmir, în condițiile lipsei acute de muncitori calificați, dar și necalificați pentru construcții, pentru că meseriații au ales să muncească și să câștige mult mai bine în Vestul Europei, scrie Termene.ro.

Citeşte integral articolul în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial și readuce în prim-plan temerile legate de inflație. În România,......
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, va fi restricţionată în zilele de 15 şi 16 iulie, în intervalul orar ...
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, alegeri anticipate şi legea salarizării
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...