Rovinietele pot fi achitate şi prin terminalele multifuncţionale PayPoint din toată ţara

Rovinietele pot fi achitate şi prin terminalele multifuncţionale PayPoint din toată ţara, prin intermediul unui serviciu lansat în colaborare cu Scala Assistance, companie autorizată pentru emiterea rovinietelor, în numele căreia se încasează contravaloarea acestora, se arată într-un comunicat al companiei transmis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 11:51
Rovinietele pot fi achitate şi prin terminalele multifuncţionale PayPoint din toată ţara

‘În vederea efectuării acestor plăţi, clienţii trebuie doar să se prezinte într-un magazin partener PayPoint unde este semnalizată disponibilitatea acestui serviciu, precizând detaliile necesare emiterii rovinietei. Operaţiunea este sigură şi rapidă: vânzătorul introduce datele pe terminal, clientul achită contravaloarea rovinietei în numerar, primind la finalul tranzacţiei bonul ce conţine toate detaliile (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul, seria rovinietei etc)’, se precizează în comunicat.

Reprezentanţii Scala Assistance susţin că România are una dintre cele mai extinse reţele de drumuri naţionale din Europa şi asocierea cu o companie ce poate oferi o acoperire pe măsură era necesară. ‘Soluţia propusă de PayPoint prin reţeaua sa vastă de terminale din întreaga ţară oferă clienţilor noştri posibilitatea să achiziţioneze rovinieta într-un mod sigur şi rapid, înainte de a pleca la drum’, au declarat reprezentanţii Scala Assistance.

La rândul său, Mugur Dogariu, managing director PayPoint România, susţine că lansarea acestui serviciu, nou în mediul de retail, reprezintă un nou pas important realizat de PayPoint în vederea implementării unor linii noi de afacere şi diversificării portofoliului de parteneri pe segmente cât mai variate.

În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub brand propriu în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienţi prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, reţeaua punctelor de plată PayPoint numără peste 8.100 de terminale iar compania are încheiate contracte cu 71 de clienţi importanţi din domeniul telecomunicaţiilor, al utilităţilor şi al serviciilor financiare, dintre care 60 sunt contracte pentru servicii de colectare plăţi.

Scala Assistance a intrat pe piaţa de profil în anul 2007 aducând în premieră în România conceptul de vânzare online a vinietelor. Actualmente, compania are o prezenţă multinaţională în România, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova. Scala Assistance este singura companie din România ce are ca principal obiect de activitate emiterea şi distribuţia de viniete.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...