3.000 de service-uri ar putea să dispară, după ce RAR a introdus taxe diferenţiate pentru autorizare

Registrul Auto Român a introdus, de la 1 octombrie, diferenţierea taxelor de autorizare a service-urilor auto pe mărci şi activităţi, ceea ce a provocat reacţia asociaţiei de profil, care spune că noua taxă va duce la dispariţia a jumătate din aceste service-uri, potrivit informaţiilor remise Agerpres de Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente.
Economica.net - J, 27 oct. 2011, 08:44

Începând cu data de 1 octombrie, Registrul Auto Român a pus în aplicare decizia de majorare a taxelor de autorizare asupra cărora deţine monopol, creşterea fiind între 10 – 20 de ori, în funcţie de numărul de mărci pentru care service-ul solicită autorizarea. În România sunt în prezent peste 7.000 de ateliere auto autorizate şi estimăm că în urma deciziei RAR vor rămâne aproximativ jumătate„, potrivit ASSAI.
În medie, un atelier auto efectuează lucrări de reparaţii pentru 20 de mărci auto.
Reprezentanţii service-urilor susţin că diferenţierea taxelor va aduce suplimentare la bugetul RAR 7,76 milioane euro.
RAR precizează că introducerea diferenţierii tarifelor a fost determinată de faptul că piaţa a fost inundată de service-uri cu unul sau doi angajaţi care reparau 15 – 20 de mărci cu aparatură incompletă şi într-un mod neprofesionist, ceea ce putea duce la afectarea siguranţei de circulaţie.
RAR nu a crescut tariful pentru autorizarea service-urilor, costul auditului iniţial fiind acelaşi, ci a diferenţiat acordarea autorizaţiei pe mărci şi activităţi. Este firesc să se perceapă un alt tarif pentru autorizarea a 10 mărci faţă de două mărci. Prin această autorizare excesivă pe mărci, solicitată de unele service-uri, RAR îşi asumă riscul de a avea şi clienţi nemulţumiţi care au avut încredere în autoritatea sa„, explică Registrul Auto Român.
Reprezentanţii RAR susţin că service-urile care nu vor avea bani să-şi plătească autorizarea pentru o marcă nu vor avea fondurile necesare care să permită dotarea cu scule, dispozitive şi documentaţia specifică pentru mărcile de autovehicule pe care susţine ca ar putea să le repare.
Din datele pieţei la ora actuală sunt peste 4.000 de service-uri auto neautorizate, iar RAR speră ca prin această măsură acestea să dispară de pe piaţă, prin creşterea concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...