Ministrul Justiției a trimis Senatului cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu

Ministrul Alina Gorghiu a trimis preşedintelui Senatului, marţi, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu, a anunţat Ministerul Justiţiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 oct. 2024, 20:26
Ministrul Justiției a trimis Senatului cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu

Vinerea trecută, senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală şi urmează să fie cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de instigare la cumpărare de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu ziua de vineri, faţă de Eugen Pîrvulescu, la data faptei şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă şi faţă de alte două persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul anului 2022, persoana acuzată de trafic de influenţă, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu şi beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate şi al lui Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzată de trafic de influenţă suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei alte persoane care deţinea o funcţie importantă în cadrul instituţiei desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, menţionează DNA.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...