CFR Marfă va transporta cărbunele din minele Berbeşti şi Alunu către CET Govora

CFR Marfă a câştigat licitaţia pentru a transporta cărbune către CET Govora de la carierele de lignit Berbeşti şi Alunu, potrivit unui comunicat al operatorului feroviar, remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 18 apr. 2014, 11:59
CFR Marfă va transporta cărbunele din minele Berbeşti şi Alunu către CET Govora

‘Societatea a câştigat licitaţia organizată de către Centrala Electrică de Termoficare Govora pentru atribuirea contractului de transport pe calea ferată de cărbune tip lignit, pe două relaţii de transport, respectiv staţia CF Berbeşti până la C.E.T. Govora şi C.F.R. Alunu până la C.E.T. Govora. Contractul de transport va fi încheiat pe o perioada de un an, iar cantitatea de cărbuni transportată va fi de 2,4 milioane (tone – n.r.)’, se precizează în comunicat.

CFR Marfă a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 208 milioane de euro.

‘SNTFM CFR Marfă este în continuare constrânsă să ia măsuri drastice în vederea redresării activităţii, pentru a avea şansa reîntoarcerii la un grafic de creştere normală. În această perioadă, piaţa transportului feroviar de marfă s-a redimensionat, fapt ce duce la o maturizare a acesteia, iar în noile condiţii CFR Marfă urmăreşte dezvoltarea permanentă a relaţiilor cu clienţii prin fidelizarea şi păstrarea celor existenţi şi atragerea de noi parteneriate, toate aceste fiind posibile doar prin adoptarea unor politici comerciale flexibile’, a declarat noul directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, citat în comunicat.

În 2013, CFR Marfă a trecut printr-un proces eşuat de privatizare, iar Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional /FMI/ că va eficientiza compania şi o va privatiza în prima parte a anului viitor.

Complexul Energetic Oltenia va ceda minele de lignit Berbeşti şi Alunu către CET Govora, principalul utilizator al cărbunelui din aceste cariere, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă iniţiat de Departamentul pentru Energie lansat, joi, în dezbatere publică..

‘Se autorizează Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Energie să mandateze reprezentanţii statului în cadrul adunării generale a acţionarilor de la Societatea Complexul Oltenia S.A. pentru a aproba transferul activelor deţinute de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., aferente Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti şi Alunu către Societatea C.E.T. Govora S.A., împreună cu titlul creanţei deţinute de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. faţă de Societatea C.E.T. Govora S.A.’, se arată în proiectul de OUG.

În nota de fundamentare, iniţiatorii explică faptul că CET Govora este producătorul de energie termică pentru municipiul Râmnicu Vâlcea, dar şi pentru platforma industrială Oltchim.

Până acum, CET Govora a cumpărat de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) lignitul necesar producerii agentului termic, CET-ul fiind unul dintre principalii clienţi pentru lignitul produs de CEO, provenit în special din carierele Alunu şi Berbeşti.

‘Activitatea CET Govora depinde indisolubil de furnizarea de lignit de la aceste exploatări ale CEO’, se arată în nota explicativă.

Cele două cariere au avut, încă de la înfiinţarea lor, ca destinaţie principală producţia şi furnizarea de lignit către CET Govora, deservind practic această centrală electrică de termoficare. În acest sens, întreagă infrastructură aferentă carierelor Berbeşti şi Alunu, adică liniile de cale ferată, a fost concepută şi executată pentru a transporta lignitul către CET Govora, mai spun iniţiatorii actului normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăriile încep să se oprească în lipsa petrolului care nu mai poate ieși din Golful Persic
Rafinăriile încep să se oprească în lipsa petrolului care nu mai poate ieși din Golful Persic
Complexul petrochimic de stat din India Mangalore Refinery and Petrochemicals Limited (MRPL) a oprit o unitate de distilare a țițeiului și mai multe unități secundare la rafinăria sa de 300.000......
Zelenski îl amenință pe Orban că trimite armata după el dacă mai continuă să blocheze ajutorul UE pentru Ucraina de 90 de miliarde de euro
Zelenski îl amenință pe Orban că trimite armata după el dacă mai continuă să blocheze ajutorul UE pentru Ucraina ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a ameninţat joi pe premierul ungar Viktor Orban cu o acţiune militară a Ucrainei ...
Guvernul a adoptat o ordonanță care conține măsuri noi de consolidare a disciplinei fiscale și eficientizarea colectării veniturilor
Guvernul a adoptat o ordonanță care conține măsuri noi de consolidare a disciplinei fiscale și eficientizarea colectării ...
Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Finanţelor, o ordonanţă de urgenţă care introduce măsuri pentru consolidarea ...
Drona care a lovit o bază britanică din Cipru nu a fost trasă din Iran, anunță Guvernul de la Londra
Drona care a lovit o bază britanică din Cipru nu a fost trasă din Iran, anunță Guvernul de la Londra
Drona Shahed care a lovit luni dimineaţă baza Forţelor aeriene britanice (RAF) de la Akrotiri, în Cipru, nu a fost lansată ...