Termoenergetica: Furnizarea agentului termic se resimte gradual, pentru că sunt asociaţii de proprietari ce nu au deschis circuitul de încălzire

Procesul de furnizare a agentului termic pentru încălzire a început conform graficului, însă având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi faptul că există încă asociaţii de proprietari/locatari care nu au deschis circuitul de încălzire, furnizarea agentului termic se resimte gradual, au anunţat reprezentanţii Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB).
AGERPRES - mie, 23 oct. 2024, 14:41
Termoenergetica: Furnizarea agentului termic se resimte gradual, pentru că sunt asociaţii de proprietari ce nu au deschis circuitul de încălzire

Potrivit unui comunicat de presă al CMTEB transmis miercuri, pentru a asigura o distribuţie optimă a căldurii în întreaga reţea, compania a demarat imediat după îndeplinirea condiţiilor legale de furnizare a încălzirii pentru sezonul de iarnă a o serie de măsuri, printre care pornirea graduală a surselor de furnizare a agentului termic. Luni s-a solicitat dublarea debitului şi a sarcinii termice pentru cele două centrale ELCEN aflate în funcţiune, scrie Agerpres.

Începând de marţi s-a solicitat pornirea CTE Progresu, iar miercuri s-a solicitat pornirea CTE Grozăveşti, pentru joi.

Pentru a optimiza distribuţia căldurii în sistem vor fi efectuate manevre de echilibrare hidraulică. În această perioadă este posibil ca unele zone, în special Sectoarele 4 şi 5, să funcţioneze deficitar până când centralele vor intra în regim de funcţionare şi agentul termic va fi distribuit şi la cel mai îndepărtat punct termic.

În prezent, nu există probleme tehnice majore în sistemul de termoficare. Echipele CMTEB vor acorda asistenţă asociaţiilor de proprietari/locatari care doresc să deschidă circuitul de încălzire pentru a beneficia de confort termic. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la cel gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...