CE a aprobat agendele de reformă ale ţărilor din Balcanii de Vest pentru a beneficia de bani europeni

Comisia Europeană şi-a dat acordul, miercuri, pentru agendele de reformă pe care Albania, Kosovo, Serbia, Muntenegru şi Macedonia de Nord le-au prezentat, necesare pentru a se putea califica pentru primirea celor şase miliarde de euro pe care Uniunea Europeană vrea să le acorde ţărilor din Balcanii de Vest pentru a le aduce mai aproape de Uniune, transmite EFE, preluată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 23 oct. 2024, 20:29
CE a aprobat agendele de reformă ale ţărilor din Balcanii de Vest pentru a beneficia de bani europeni

„Sunt impresionată de munca partenerilor noştri din Balcanii de Vest cu privire la agendele lor de reformă (…) Este foaia noastră de parcurs pentru a aduce economiile din Balcanii de Vest mai aproape de ale noastre. Şi pentru a oferi companiilor lor acces şi mijloace pentru a concura pe piaţa noastră unică”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat.

Obiectivul pachetului de şase miliarde de euro – două miliarde sub formă de granturi şi patru miliarde ca împrumuturi – vizează promovarea reformelor socio-economice în ţările candidate în vederea aderării, precum şi măsuri legate de respectarea statului de drept şi a valorilor fundamentale ale UE.

Bruxellesul va face plăţile de două ori pe an, de acum până în 2027, atât timp cât ţările din Balcanii de Vest respectă planul de reformă pe care l-au prezentat Comisiei Europene.

Serbia şi Kosovo trebuie, de asemenea, să avanseze în procesul de normalizare a relaţiilor, sub auspiciile Bruxellesului, proces care nu a înregistrat progrese în ultimii ani.

Dintre cele cinci ţări, Albania, Serbia, Muntenegru şi Macedonia de Nord au statutul de ţară candidată, în timp ce Kosovo şi-a depus, fără succes, cererea, din cauza opoziţiei Spaniei, Greciei, Ciprului, Slovaciei şi României, care nu recunosc independenţa declarată unilateral de Priştina în 2008.

Comisia europeană a indicat miercuri că aşteaptă ca Bosnia şi Herţegovina – care are statutul de ţară candidată – să îşi prezinte planul de reforme.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...