Ce a spus președintele Chinei la sumittul BRICS

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat joi în timpul summitului BRICS că omenirea se confruntă cu "profunde provocări" şi a îndemnat economiile emergente să fie "o forţă stabilizatoare pentru pace", informează AFP.
AGERPRES - J, 24 oct. 2024, 13:54
Ce a spus președintele Chinei la sumittul BRICS

Xi Jinping a făcut aceste declaraţii în timpul ultimei zile a summitului organizat în oraşul Kazan din Rusia, o mare reuniune diplomatică pe care Moscova vrea să o prezinte drept un front unit împotriva dominaţiei occidentale în gestionarea problemelor mondiale.

„Marşul comun al ţărilor din Sudul global spre modernizare este un eveniment major în istoria omenirii”, a declarat Xi Jinping.

„În acelaşi timp, pacea şi dezvoltarea în lume se confruntă în continuare cu profunde provocări”, a atenţionat el în faţa altor şefi de stat prezenţi, printre care preşedinţii rus Vladimir Putin, sud-african Cyril Ramaphosa şi turc Recep Tayyip Erdogan.

„Trebuie să fim o forţă stabilizatoare pentru pace, să întărim guvernarea mondială în materie de securitate şi să explorăm soluţii pentru principalele probleme, care să combată atât simptomele lor, cât şi cauzele lor profunde”, a subliniat Xi Jinping.

Preşedintele chinez a îndemnat de asemenea la aplanarea tensiunilor în Orientul Mijlociu. „Trebuie să continuăm să facem presiune pentru un armistiţiu în Gaza, să relansăm soluţia cu două state şi să oprim propagarea războiului în Liban”, a declarat el. „Nu trebuie să existe şi mai multe suferinţe şi distrugeri în Palestina şi în Liban”, a subliniat preşedintele chinez.

Numărând patru membre (Brazilia, Rusia, India, China) la înfiinţarea sa în 2009 şi integrând Africa de Sud în 2010, blocul, denumit BRICS de la iniţialele statelor fondatoare, s-a extins anul acesta cu alte patru ţări (Etiopia, Iran, Egipt şi Emiratele Arabe Unite).

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns sub aceeași umbrelă. Destine Broker vine în Patronat
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) se conturează tot mai clar ca reprezentant primar al brokerilor de talie mare și medie. Patronatul a ajuns să strângă sub aceeași umbrelă......
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...