PPC începe lucrările la cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

PPC Renewables începe lucrările de construcţie la cel mai mare parc eolian din zona Moldovei, în judeţul Vaslui, o centrală eoliană de 140 MW., momentul fiind marcat de o ceremonie la care a participat, printre alții, ministrul Energiei.
Mihai Nicuţ - J, 24 oct. 2024, 16:42
PPC începe lucrările la cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

Noua centrală eoliană este proiectată cu 23 de turbine GE Vernova de 6.1 MW şi va fi conectată la reţea până la sfârşitul anului 2025. Turbinele vor fi amplasate pe terenuri din localităţile Deleni, Costeşti şi Bogdăneşti, iar staţia de 400/200/110 kV se află pe raza comunei Banca.

Având în vedere potenţialul eolian ridicat al regiunii, generarea estimată a centralei este de aproximativ 370 GWh pe an. Odată operaţională, emisiile de CO2 vor fi reduse anual cu 215.000 de tone. La finalizare, proiectul este de aşteptat să furnizeze suficientă energie pentru a alimenta echivalentul a aproximativ 62.000 de gospodării – echivalentul unui oraş de dimensiunile municipiului Vaslui

„Aceasta va fi a doua centrală eoliană PPC Renewables din afara Dobrogei, cea în care s-a concentrat până acum producţia de energie electrică în centrale eoliene. Potenţialul eolian al acestei zone este important, iar diversificarea geografică va ajuta la îmbunătăţirea mixului energetic al României, precum şi la reducerea deficitului de capacităţi de producţie de energie din nordul ţării. Ne bucurăm să putem contribui la dezvoltarea unui sector energetic curat în România, care să ajute la competitivitatea economică a ţării şi a comunităţilor locale”, a declarat directorul general al PPC Renewables România, Adrian Dugulan.

„Vreau să felicit de la bun început Compania PPC. V-aţi asumat un pariu important în România. Este cea mai importantă piaţă pe care sunteţi şi sunt convins că nici România nu vă va dezamăgi. (…) Această energie verde înseamnă viitorul generaţiilor de mâine, înseamnă un aer mai curat, înseamnă o producţie de energie la un preţ competitiv, deci energie mai ieftină pentru români şi pentru mediul privat, înseamnă şansa acestei zone să aibă taxe şi impozite mai mari, să creeze locuri de muncă şi aibă un argument în plus pentru atragerea investitorilor, pentru fabrici, pentru unităţi de producţie. Localizând de fapt consumul mai aproape de locul de producţie pentru energia electrică, veţi putea oferi un preţ mai competitiv la energia electrică”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Compania PPC a încheiat în august un acord obligatoriu cu Evryo Group, deținut de Macquarie Asset Management, pentru a achiziționa portofoliul său de generare de energie regenerabilă din România, care este compus din 629 MW de energie din surse regenerabile în exploatare și aproximativ 145 MW active aflate în dezvoltare.

După finalizarea tranzacției, portofoliul de energie din surse regenerabile în exploatare al PPC în România se va dubla până la 1.300 MW – devine cel mai mare investitor în regenerabil din România –  iar capacitatea totală instalată, în exploatare, a Grupului PPC va ajunge la 5,3 GW, potrivit datelor anunțate atunci.

 

Te-ar mai putea interesa și
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în 2026
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în ...
Metalele prețioase au înregistrat o creștere puternică la începutul tranzacționării în Asia, după ce atacurile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului au accentuat riscul......
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange Group anunță semnarea unui acord cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe, o companie deținută în parteneriat ...
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite luni în jurul orei 5:00 GMT la Ierusalim, unde s-au declanşat sirenele după anunţul ...
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, 2 martie 2026
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, ...
Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna aprilie a crescut cu 14% la deschiderea burselor asiatice, ajungând la 82,37 ...