Noul CCM al CFR Călători: Creşteri salariale, în medie, cu 4% şi fără concedieri colective de personal

Noul contract colectiv de muncă (CCM) de la CFR Călători prevede o creştere salarială, în medie, cu 4% şi nu are incluse concedieri colective de personal, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
Economica.net - mie, 23 apr. 2014, 07:32
Noul CCM al CFR Călători: Creşteri salariale, în medie, cu 4% şi fără concedieri colective de personal

Potrivit sursei citate, aproximativ 95% din prevederile noului contract colectiv de muncă au fost negociate cu reprezentanţii angajaţilor societăţii şi au fost derulate toate etapele prevăzute de lege.

‘Administraţia CFR Călători informează că pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă au fost derulate toate etapele prevăzute de lege. Negocierile între Administraţie şi organizaţiile sindicale mandatate, care au început la data de 19 februarie 2014 şi s-au desfăşurat pe o perioadă de 60 de zile calendaristice conform prevederilor legale, au condus la negocierea a aproximativ 95% din prevederile noului contract colectiv de muncă. Pentru finalizarea şi înregistrarea contractului colectiv de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Administraţia a prezentat organizaţiilor sindicale mandatate, o ofertă finală, care cuprinde îmbunătăţirea încadrării personalului pe clase de salarizare şi a grilei de salarizare, corelată cu rezolvarea punctelor rămase în divergenţă, astfel încât să se încadreze în limitele impuse de bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de Guvern, respectiv de creşterea fondului de salarii cu 2,4%’, se menţionează în comunicat.

De asemenea, oferta administraţiei înseamnă transpunerea în câştigurile individuale ale salariaţilor a unei creşteri, în medie, cu 4% şi fără concedieri colective de personal.

Citeste si: Grevă la CFR: 900 de trenuri de călători şi de marfă nu au circulat între 7.00 şi 9.00

Potrivit CFR Călători, creşterea salariului brut lunar pentru funcţiile cu numărul cel mai mare de salariaţi poate fi, în medie, de 5,13% pentru funcţiile de şef tren şi conductor tren, de 5,68% pentru funcţiile de mecanic locomotivă-automotor şi revizor tehnic vagoane, 4,65% pentru lăcătuş montator agregate energetice şi de transport şi electrician montator de instalaţii electrice la mijloace de transport şi 2,67% pentru funcţiile de tehnician, contabil, inginer, economist şi şef serviciu.

‘În contextul bugetar impus sunt create toate premisele astfel ca, prin încheierea unui nou CCM, salariaţii CFR Călători să beneficieze de aceste drepturi’, a precizat administraţia CFR Călători.

Organizaţiile sindicale mandatate au solicitat o majorare salarială de 10%.

Întrucât Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2012-2014 a expirat la data de 19 aprilie 2014, în situaţia în care organizaţiile sindicale mandatate nu semnează noul contract colectiv de muncă, toţi salariaţii vor beneficia doar de drepturile actuale prevăzute în contractele individuale de muncă iar salariile rămân la valoarea actuală.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă. ...
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte de termen
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte ...
Lucrările la cei aproape 10 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș, parte din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizați ...
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează ...
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă masiv
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă ...
Poză la minut a Sistemului Energetic Național: producția de energie electrică a centralelor eoliene și fotovoltaice ...