Scandalul între clubul PSG și Kylian Mbappe continuă. Miză de 55 mil. euro

Clubul PSG a fost somat din nou de Liga Profesionistă de Fotbal din Franţa să își plătească datoriile față de fotbalistul Kylian Mbappe.
AGERPRES - vin, 25 oct. 2024, 17:22
Scandalul între clubul PSG și Kylian Mbappe continuă. Miză de 55 mil. euro

Comisia mixtă de apel a Ligii Profesioniste de Fotbal din Franţa a cerut din nou clubului PSG să plătească cele 55 de milioane de euro, salarii neplătite şi bonusuri, revendicate de fosta sa vedetă Kylian Mbappe, însă clubul refuză, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului.

Astfel, impasul între cele două părţi se prelungeşte: pe de o parte jucătorul refuză medierea, iar de cealaltă parte PSG subliniază că nu va plăti cele 55 de milioane de euro până ce nu va exista o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens.

LFP nu are puterea de a forţa campioana Franţei să se conformeze.

Prin urmare, Kylian Mbappe trebuie să decidă ce măsuri intenţionează să ia ca răspuns la acest litigiu. El ar putea să se adreseze Federaţiei Franceze de Fotbal sau unui tribunal administrativ.

Cu toate acestea, PSG consideră că doar o decizie finală a unui Tribunal al muncii ar avea şi putere executorie pentru ca sentinţa să fie pusă în aplicare.

Te-ar mai putea interesa și
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul cu CANAL+ CONTENT......
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...