Primul tren nou Alstom va intra în circulație pe 15 noiembrie. Pe unde va circula

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat în transparenţă decizională proiectul de decizie a preşedintelui ARF pentru aprobarea încheierii actului adiţional nr.1 la contractul de servicii publice atribuit CFR Călători, în vederea intrării în operare, începând cu 15 noiembrie 2024, a trenurilor electrice RE-IR1 Alstom Coradia pe ruta de circulaţie Bucureşti Nord-Ploieşti Vest-staţiunile de pe Valea Prahovei-Braşov, se arată într-un document publicat pe site-ul ARF.
AGERPRES - S, 26 oct. 2024, 14:18
Primul tren nou Alstom va intra în circulație pe 15 noiembrie. Pe unde va circula

„În temeiul art. 7 alin (13) din legea nr. 52/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare implementarea prevederilor proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, corelate cu riscul decomiterii unor fonduri în absenţa implementării cu celeritate a prevederilor CSP atribuite competitiv, proiectul va fi adoptat de ARF în regim de urgenţă”, spune instituţia.

Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF şi predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract: Bucureşti – Constanţa; Bucureşti – Craiova;  Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara; Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad;  Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Potrivit ARF, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulaţie în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi;  Iaşi – Suceava – Dej – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Cluj Napoca; Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistriţa – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov; Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat. Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

Te-ar mai putea interesa și
Un startup din România câștigă Europe’s Best MedTech
Un startup din România câștigă Europe’s Best MedTech
Stratup-ul românesc .lumen a câștigat Europe’s Best MedTech, la categoria companiilor post-certificare, în cadrul competiției organizate de TUM Venture Labs Healthcare la München, în timpul......
Lanțul danez de magazine cu prețuri mici NORMAL se deschide miercuri. ”Venim cu prețuri excelente pentru branduri cunoscute, dar și produse noi”
Lanțul danez de magazine cu prețuri mici NORMAL se deschide miercuri. ”Venim cu prețuri excelente pentru branduri cunoscute, ...
Lanțul danez de retail NORMAL intră pe piața din România și se pregătește să deschidă primele două magazine, în ...
Ce înseamnă beneficiu de tip dobândă* când tranzacționezi online?
Ce înseamnă beneficiu de tip dobândă* când tranzacționezi online?
Atunci când tranzacționezi online, nu tot capitalul dintr-un cont de investiții este folosit în permanență pentru poziții ...
Amazon devine primul furnizor de servicii cloud care obține acreditarea NATO RESTRICTED, valabilă în toate statele membre ale Alianței
Amazon devine primul furnizor de servicii cloud care obține acreditarea NATO RESTRICTED, valabilă în toate statele membre ...
Amazon Web Services (AWS), companie din grupul Amazon.com, a anunțat că a devenit primul furnizor de servicii cloud din ...