Leca, Universitatea Politehnică: Eficienţa energetică poate fi îmbunătăţită cu 16-24%

Eficienţa energetică poate fi îmbunătăţită cu 16-24%, în special prin reducerea consumului de energie, iar prioritatea numărul unu a României ar trebui să fie utilizarea fondurilor UE pentru a creşte eficienţa energetică în zonele în care potenţialul de economisire este cel mai mare, a afirmat joi prof. univ. dr. Aureliu Leca, cu ocazia prezentării studiului 'Liberalizarea treptată a pieţelor de energie electrică şi gaz şi impactul acestui proces asupra economiei româneşti'.
Economica.net - J, 24 apr. 2014, 12:15
Leca, Universitatea Politehnică: Eficienţa energetică poate fi îmbunătăţită cu 16-24%

‘Liberalizarea preţurilor la energie se realizează într-un sector energetic extrem de nesustenabil, care îşi asumă pierderi uriaşe. Având în vedere întârzierea reformei, dereglementarea preţurilor va pune o presiune semnificativă asupra consumatorilor. Măsurile necesare pentru a atenua acest şoc vizează o reducere atât a consumului de energie (prin eficienţa energetică), cât şi a pierderilor de energie (prin modernizarea infrastructurii învechite). Conform studiilor, eficienţa energetică poate fi îmbunătăţită cu 16-24%. În acest moment, la nivelul României pierderile de energie sunt de 30-35%, procent care la rândul său este dominat de blocurile de locuinţe – cu pierderi de 40%, în timp ce la nivelul industriei există pierderi de 13%’, a afirmat Aureliu Leca.

Potrivit acestuia, prioritatea numărul 1 a României ar trebui să fie utilizarea fondurilor UE pentru a creşte eficienţa energetică în zonele în care potenţialul de economisire este cel mai mare.

‘Este vorba de clădirile publice şi rezidenţiale, categorii identificate ca având cele mai mari economii potenţiale, de 40-50%. În plus, este necesar să se realizeze implementarea sistemelor integrate de gestionare a energiei la toţi marii consumatori industriali. De asemenea, este de dorit o permanentizare a impozitului pe profitul în exces, determinat de liberalizarea pusă în aplicare la începutul anului 2012. Acest lucru va asigura colectarea de venituri suficiente pentru a sprijini consumatorii vulnerabili dincolo de orizontul 2017-2018 şi va asigura o tranziţie uşoară până când economia creşte la cote ce pot ridica veniturile românilor la un nivel la care preţurile crescute la energie vor deveni rezonabile – fără asistenţă socială – pentru cea mai mare parte a populaţiei’, a mai spus Aureliu Leca.

Studiul ‘Liberalizarea treptată a pieţelor de energie electrică şi gaz şi impactul acestui proces asupra economiei româneşti’ a fost realizat de o echipă coordonată de prof. univ. dr. Aureliu Leca, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Universităţii ‘Politehnice’ din Bucureşti.

Lansarea studiului a fost organizată de Institutul European din România (IER), în cadrul proiectului SPOS 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Federaţiile sindicale din educaţie au respins miercuri ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, şi......
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
Statele Unite au anunţat marţi că vor continua cu planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa dintre ...
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Decizia lui Cosmin Ghiţă de a renunţa la mandatul de director general al SN Nuclearelectrica intervine în contextul unei ...
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei ...