AFIR vrea să achiziţioneze, cu 5,04 mil. lei, pachete software pentru servere

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vrea să achiziţioneze cu 5,04 milioane de lei, fără TVA, pachete software pentru servere de comunicaţii, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de cinci luni, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
AGERPRES - D, 03 nov. 2024, 15:25
AFIR vrea să achiziţioneze, cu 5,04 mil. lei, pachete software pentru servere

Conform sursei citate, obiectivul achiziţiei este realizarea unei structuri de comunicaţii unificate pentru infrastructura de comunicaţii de voce în vederea asigurării serviciilor IT necesare, respectiv integrarea sistemului propus cu sistemul informatic integrat al AFIR.

„Obiectivele de actualizare ale soluţiilor existente sunt legate de: implementarea celei mai noi versiuni software disponibilă compatibilă pentru toate componentele sistemului VOIP (Voice over Internet Protocol, n.r.). De asemenea se urmăreşte îmbunătăţirea colaborării cu organizaţii externe prin instrumentele noi rezultate ale implementării proiectului”, se mai precizează în anunţ.

Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preţ”, tipul procedurii licitaţie deschisă, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 2 decembrie 2024, ora 15:00.

Finanţarea se face din fonduri ale Uniunii Europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) este o instituţie subordonată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) având ca atribuţie implementarea tehnică şi financiară a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) şi a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2023 – 2027).

AFIR este formată din 13 direcţii specializate la nivel central şi din 8 Centre Regionale şi 41 de Oficii Judeţene. Atât Centrele Regionale cât şi Oficiile Judeţene sunt structuri interne ale AFIR, neinvestite cu personalitate juridică, fără buget propriu şi fără execuţie bugetară proprie, fiind subordonate conducerii instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
Grupul UMB, cel mai mare constructor de drumuri din România, a început montarea cablurilor de la hobane la podul peste râul Siret, din cadrul proiectului Drumului Expres Brăila - Galați,......
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunităţii ...
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, ...
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.