Alertă aeriană în România. MApN anunţă că au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 după ce au fost detectate grupuri de drone în zona de nord a judeţului Tulcea

Zona de nord a judeţului Tulcea a fost din nou sub alertă aeriană, după ce duminică seara au fost detectate grupuri de drone care se îndreptau către spaţiul aerian al Ucrainei, în apropierea spaţiului aerian al României.
AGERPRES - lun, 04 nov. 2024, 07:03
Alertă aeriană în România. MApN anunţă că au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 după ce au fost detectate grupuri de drone în zona de nord a judeţului Tulcea

„Forţele armate ale Federaţiei Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Ca urmare a detectării deasupra Mării Negre a unor grupuri de drone care se îndreptau către spaţiul aerian al Ucrainei, în apropierea spaţiului aerian al României, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, la ora 23,34, cu privire la instituirea alertei aeriene în zona de nord a judeţului Tulcea. Pentru monitorizarea situaţiei din spaţiul aerian, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea”, a precizat Ministerul Apărării, într-un comunicat citat de Agerpres.

Conform sursei citate, alerta aeriană a încetat în jurul orei 00,45, iar aeronavele F-16 au revenit pe aerodromul de bază.

Sistemul de supraveghere radar al României, care a monitorizat permanent situaţia generată de aceste atacuri, nu a detectat pătrunderea în spaţiul aerian naţional a unor vehicule aeriene implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene.

Începând de luni dimineaţa, potrivit procedurilor stabilite pentru aceste situaţii, forţele MApN vor executa cercetări în zonele de pe teritoriul naţional aflate în apropierea obiectivelor atacate în mod ilegal de forţele ruse, pentru depistarea unor eventuale situaţii de impact a unor vehicule aeriene sau resturi ale acestora.

MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Ministerul Apărării Naţionale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat deja în probe. “First fire” la 15 decembrie
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat ...
După doar un an de la demararea proiectului, centrala pe gaze de la Câmpia Turzii, de 160 MW, a intrat în probe, potrivit declarațiilor oficialilor companiei Nova Power and Gas, făcute la......
Program SME Eco-Tech – Firmele respinse pot depune o nouă cerere pentru
Program SME Eco-Tech – Firmele respinse pot depune o nouă cerere pentru
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) modifică regulile programului SME Eco-Tech ...
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Se apropie sărbătoarea de Halloween, acea zi a anului în care căutăm în mod deliberat să ne speriem. Facem eforturi ...
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condiţiile în care România pierde finanţări din Planul Naţional ...