Siemens intră în lupta pentru preluarea Alstom

Grupul industrial german Siemens şi-a exprimat duminică interesul de a discuta cu rivalul francez Alstom despre 'oportunităţi strategice', ceea ce ridică perspectiva unei curse pentru preluarea firmei franceze, transmite AFP.
Economica.net - D, 27 apr. 2014, 10:42
Siemens intră în lupta pentru preluarea Alstom

Într-un scurt comunicat de presă, Siemens a informat că a trimis o scrisoare către consiliul de administraţie al Alstom prin care îşi exprimă ‘dispoziţia de a discuta viitoare oportunităţi strategice’. Siemens precizează că la acest moment nu poate face alte comentarii.

Cotidianul francez Le Figaro a publicat sâmbătă un articol conform căruia guvernul de la Paris a contactat Siemens cu privire la o posibilă ofertă alternativă pentru Alstom decât cea făcută de GE.

Directorul general al conglomeratului american General Electric (GE), Jeff Immelt urmează să se întâlnească duminică cu ministrul francez al Economiei, Arnaud Montebourg, în încercarea de a finaliza discuţiile pentru preluarea diviziei de energie a grupului francez Alstom. De asemenea, duminică ar urma să aibă loc o nouă reuniune a consiliului de administraţie de la Alstom, pentru a studia o ofertă de preluare în valoare de 13 miliarde de dolari (9,4 miliarde de euro) pentru activităţile Alstom din sectorul energetic.

Chiar dacă statul francez nu mai este acţionar la Alstom din anul 2006, Arnaud Montebourg este interesat de o eventuală preluare a Alstom, justificându-şi intervenţia prin necesitatea de a proteja Franţa de riscul unor eventuale pierderi de locuri de muncă. Montebourg s-a întâlnit cu directorul general de la Alstom, Patrick Kron, iar vineri declara că lucrează la ‘alte soluţii’ decât General Electric. Potrivit unei surse guvernamentale, executivul francez ar fi favorabil unei includeri a grupului german Siemens în negocieri.

Siemens şi-a mai exprimat şi în anul 2004 interesul faţă de activităţile Alstom din sectorul energiei, însă atunci statul francez s-a opus ideii unei preluări de către grupul german preferând să intervină direct pentru salvarea de la faliment a Alstom.

Potrivit informaţiilor apărute în ultimele zile în presă, GE (una din primele 10 companii din lume) ar dori să preia activităţile Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile) care reprezintă 70% din activităţile grupului Alstom şi generează o cifră de afaceri de 14 miliarde de euro. În schimb, divizia de transporturi, care produce trenurile de mare viteză (TGV) nu ar fi vizată de această achiziţie, a cărei valoare este estimată la aproximativ 10 miliarde de euro.

Preluarea Alstom de către GE ar da naştere unui mastodont industrial. GE este deja una din cele mai mari companii americane şi mondiale cu o cifră de afaceri de 146 miliarde de dolari şi aproximativ 305.000 de angajaţi, dintre care 10.000 numai în Franţa. La rândul său Alstom are 93.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 18.000 numai în Franţa, şi în exerciţiul 2012-2013 a realizat o cifră de afaceri de 20,3 miliarde de euro

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe șoseaua Colentina din București. Un restaurant și trei spații comerciale au fost distruse de flăcări....
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră în Liban
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră ...
Armata israeliană a trecut râul Litani și își extinde operațiunea terestră din Liban. Benjamin Netanyahu anunță ...
Energia nucleară de la Cernavodă a revenit în sistem. Unitatea 2 a fost re-sincronizată și va ajunge la puterea nominală diseară
Energia nucleară de la Cernavodă a revenit în sistem. Unitatea 2 a fost re-sincronizată și va ajunge la puterea nominală ...
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Naţional, după finalizarea lucrărilor ...
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și profitul
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și ...
Electro-Alfa International, important producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat ...