Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere parlamentarilor să voteze Legea arendei cât mai repede, astfel încât să intre în vigoare înainte de alegerile legislative

Organizaţiile membre ale Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită parlamentarilor să susţină la vot Legea Arendei, un proiect legislativ de interes strategic naţional şi necesar pentru agricultura românească, care trebuie aprobat în Parlament până cel târziu pe 20 noiembrie 2024, promulgat de preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial până pe 30 noiembrie 2024, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 nov. 2024, 20:43
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere parlamentarilor să voteze Legea arendei cât mai repede, astfel încât să intre în vigoare înainte de alegerile legislative

Reprezentanţii AAC susţin că pentru fermieri acesta este cel mai important proiect legislativ din 1989 până în prezent, pentru că asigură predictibilitate şi posibilitatea de a continua activitatea agricolă, locurile de muncă şi investiţiile în mediul rural în aceste condiţii incerte cauzate de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică, inflaţie, constrângeri legislative impuse de la nivel european, lipsă de condiţii reciproce, în oglindă pentru produsele produse/importate în UE, crize etc.

„Am avut în România până în 2007 o perioadă minimă de arendare de 5 ani. Este nevoie de predictibilitate, minimum 7 ani, similar ca în majoritatea statelor din UE, pentru a putea conserva calitatea solului, realiza rotaţie, adapta tehnologiile către min/no/strip till, asuma investiţii în irigaţii, perdele de protecţie, tehnologie, valoare adăugată, accesa credite, proiecte, pentru a putea menţine numărul de fermieri din România, asigura continuitatea activităţii agricole şi nu încuraja specula şi acapararea terenurilor de fondurile de investiţie străine. În România maximum 10% din suprafaţa arabilă se utilizează pe locaţia deţinută în titlul de proprietate. Pentru că terenurile sunt foarte fragmentate şi nu pot fi lucrate, din moment ce sunt multe parcele care au lăţimi de 2-3 m, mai mici decât lăţimea de lucru a utilajelor agricole existente, fermierii şi proprietarii de terenuri au fost forţaţi să facă schimburi şi înţelegeri verbale pentru a comansa terenurile şi să poată fi lucrate într-un mod sustenabil. De aceea este foarte important să fie permise prin lege schimburile de terenuri între proprietari/arendaşi aşa cum este prevăzut în Plx – 435/2024”, se arată în cdocuemnt.

Potrivit sursei citate, este nevoie ca proiectul de lege Plx – 435/2024 să fie aprobat în Parlament în regim de urgenţă, până cel târziu pe 20 noiembrie 2024, promulgat de preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial până pe 30 noiembrie 2024.

„După intrarea în vigoare a modificărilor şi completărilor aduse prin Plx 435/2024, la începutul anului 2025, se poate şi trebuie venit de noul Parlament cu un proiect de Lege Specială pentru Arendă, care să aibă anexată un contract cadru echilibrat cu aplicabilitate la nivel naţional”, se menţionează

În acest sens, organizaţiile membre AAC fac apel la colaborare parlamentară şi consens privind participarea şi susţinerea la vot a Legii Arendei pentru a fi asigurate cvorumul necesar şi adoptarea legislaţiei atât de necesare pentru agricultura românească. De asemenea, solicită şi o asumare publică şi politică în acest sens cu privire la acest proiect legislativ de interes strategic naţional.

„Avem încrederea că, de această dată, parlamentarii membri ai tuturor partidelor, precum şi parlamentarii neafiliaţi, vor da dovadă de responsabilitate şi nu vor mai sabota în niciun fel un drept al celor care vor să lucreze legal pământul, în acord cu o legislaţie corectă, care să răspundă problematicii şi realităţii din zilele noastre. Vă asigurăm că fermierii vor vota în acord cu implicarea, participarea şi votul politic dat pentru adoptarea Legii Arendei în forma Pl-x nr. 435/2024 propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil”, se mai arată într-o scrisoare deschisă transmisă de organizaţie parlamentarilor români.

AAC este o organizaţie cu reprezentativitate la nivel naţional, formată din Federaţia Naţională Pro Agro, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF).

Te-ar mai putea interesa și
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Anul trecut, 31,1% din totalul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc în două cele mai aglomerate luni, iar acestea au fost iulie şi august......
Ucraina loveşte opt petroliere din „flota fantomă” a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea
Ucraina loveşte opt petroliere din „flota fantomă” a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea
Drone ucrainene au lovit luni noaptea în Marea Azov opt petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" a Rusiei, care livrau ...
Ungaria: Parlamentul dezbate amendamentele constituţionale pentru a destructura „sistemul” Orban, ce protestează împotriva „tiraniei” actualei puteri
Ungaria: Parlamentul dezbate amendamentele constituţionale pentru a destructura „sistemul” Orban, ce protestează ...
Parlamentul ungar începe marţi să discute o serie de amendamente constituţionale menite să destructureze "sistemul" ...
Bani de urgență de la UE: Parlamentul European a aprobat ajutorul pentru România după inundațiile grave care au blocat Salina Praid
Bani de urgență de la UE: Parlamentul European a aprobat ajutorul pentru România după inundațiile grave care au blocat ...
Parlamentul European a aprobat, marţi, utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania ...