Mecanica Fină raportează un profit net la nivel individual de 1,29 de milioane de lei. La nivel consolidat însă, compania a ieșit pe pierdere

Societatea Mecanica Fină S.A. a înregistrat, la finalul primelor nouă luni ale anului 2024, la nivel individual, venituri din vânzări în valoare de 7,12 milioane de lei, în creştere cu 6,77% şi un profit net de 1,29 de milioane de lei, în creştere cu 13,12% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor transmise luni Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 nov. 2024, 21:45
Mecanica Fină raportează un profit net la nivel individual de 1,29 de milioane de lei. La nivel consolidat însă, compania a ieșit pe pierdere

La nivel consolidat, Mecanica Fina S.A. a înregistrat venituri totale de 15,11 milioane de lei şi o pierdere de 2,72 de milioane de lei pusă, în principal, pe seama pierderilor din activitatea desfăşurată la nivelul filialei Itagra S.A..

Veniturile generate de activitatea principală a societăţii, respectiv activitatea de închiriere, constituie 92,50% din totalul acestora.

La 30 septembrie 2024, cheltuielile operaţionale erau mai mari cu 6,69% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, atingând pragul de 5,35 de milioane de lei. Structural acestea sunt compuse preponderent din alte cheltuieli operaţionale (56,35%), cheltuieli cu personalul (35,22% %) şi cheltuieli privind amortizarea şi deprecierea (4,08%).

Societatea a înregistrat un profit operaţional în valoare de 1,9 milioane de lei, în creştere cu 8,10%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar pierderea financiară s-a redus de la 671.000 lei la 469.000 de lei.

Mecanica Fină S.A. activează în prezent în sectorul imobiliar şi desfăşoară activităţi de închiriere a bunurilor imobiliare deţinute în proprietatea sa, respectiv activităţi de tip property management. Societatea valorifică, în prezent, prin închirierea proprietăţilor sale, o suprafaţă de aproximativ 20.000 mp având în derulare un număr de 40 contracte de închiriere.

În trimestrul III al anului 2024, societatea s-a concentrat şi a angrenat eforturi în acţiuni de dezvoltare al patrimoniului său, după cum urmează: amenajarea unor spaţii de birouri şi depozitare pe o suprafaţă de 3.250 mp, cu scopul de a fi oferite spre închiriere odată cu finalizarea acestora; încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru achiziţia unei suprafeţe de 87,54 de hectare de pădure UAT Coşereni – Borăneşti, judeţul Ialomiţa, contract semnat în luna august; demararea unui proiect de modernizare a spaţiilor de birouri aflate în proprietatea Industrial Cefin S.A., cu o suprafaţă utilă de aproximativ 400 mp, în vederea închirierii acestora odată cu finalizarea amenajărilor.

Pentru finalul anului 2024 şi anul 2025, societatea urmăreşte ca şi obiective strategice demararea şi finalizarea planurilor de reconversie funcţională şi modernizare a spaţiilor situate în Bucureşti, Sectorul 2, strada Popa Lazăr nr. 5-25 (Hala 100), precum şi demararea şi finalizarea proiectului de construire a unei parcări pe terenul de la aceeaşi adresă, şi finalizarea lucrărilor de modernizare a spaţiilor construite, însumând 6.800 mp, din clădirea situată pe Şoseaua Pantelimon nr. 1-3. Aceste spaţii sunt deja închiriate în proporţie de peste 50%, iar restul au o perspectivă sigură de închiriere.

Sursa foto: Mecanicafina.ro

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din SUA cer Congresului o lege care să interzică mașinile chinezeşti
Giganţii auto din SUA cer Congresului o lege care să interzică mașinile chinezeşti
Un organism care îi reprezintă pe marii producători auto a îndemnat joi Congresul SUA să adopte, până la sfârşitul anului, un act normativ care să interzică permanent autovehiculele......
VIDEO Autostrada Transilvania: Constructor din Ucraina anunță că se apropie de finalizarea lucrărilor
VIDEO Autostrada Transilvania: Constructor din Ucraina anunță că se apropie de finalizarea lucrărilor
Compania de construcții din Ucraina Automagistral Pivden anunță că se apropie de finalizarea lucrărilor ce i-au fost ...
Blackout în AI – Platformele de inteligenţă artificială ChatGPT, Gemini, Claude şi Grok au picat la nivel mondial joi
Blackout în AI – Platformele de inteligenţă artificială ChatGPT, Gemini, Claude şi Grok au picat la nivel mondial ...
Platformele de inteligenţă artificială (AI) ChatGPT (dezvoltată de OpenAI), Gemini (Google), Claude (Anthropic) şi Grok ...
Romanian Open Championship prezentat de DP World 2026. Trei zile în care golful se joacă la București la un alt nivel
Romanian Open Championship prezentat de DP World 2026. Trei zile în care golful se joacă la București la un alt nivel
Între 10 și 12 septembrie, Romanian Open Championship prezentat de DP World revine pentru cea de-a treia ediție și aduce ...