Veniturile Orange România: Mai mulţi clienţi şi venituri mai mari, în T1 din 2014

Veniturile Orange România au crescut, în primul trimestru din 2014, cu 4,9% până la valoarea de 230 de milioane de euro, în timp ce numărul clienţilor a ajuns la aproape 10,4 milioane, mai mulţi cu 1,76% faţă de intervalul similar din anul anterior, arată rezultatele operatorului telecom, publicate marţi.
Economica.net - mar, 29 apr. 2014, 07:21
Veniturile Orange România: Mai mulţi clienţi şi venituri mai mari, în T1 din 2014

Conform datelor, la 31 martie 2014, Orange avea 10.394.000 de clienţi, în creştere cu 1,76% comparativ cu primul trimestru din 2013, când existau 10,214 milioane clienţi.

De asemenea, în perioada ianuarie – martie, veniturile înregistrate au ajuns la 230 milioane de euro, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară din anul anterior, pe bază comparabilă.

Pe de altă parte, traficul de internet pe mobil a înregistrat aceeaşi tendinţă ascendentă, cu o creştere de 44% în T1 din acest an, comparativ cu perioada similară din 2013, unul dintre motive ale majorării fiind vânzările de smartphone cu 45% mai mari, în primele trei luni ale acestui an.

‘Rezultatele financiare înregistrate în primul trimestru al anului continuă tendinţele manifestate în anii anteriori şi confirmă interesul românilor pentru servicii de ultimă generaţie. Faptul că tot mai mulţi clienţi, de toate vârstele, descoperă avantajele accesului la informaţii oriunde şi oricând, prin internetul mobil, este încurajator. Astfel, Orange îşi propune să le ofere clienţilor săi cea mai bună experienţă de utilizare a serviciilor sale în era digitală, bazată pe o reţea performantă, acum cu o prezenţă 4G în toată ţara, pe o ofertă diversificată de servicii şi produse, disponibile într-o puternică reţea de distribuţie extinsă, atât online, cât şi off-line’, afirmă Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

În luna martie, numărul de descărcări şi actualizări ale aplicaţiei Orange TV Go a crescut de peste patru ori faţă de luna septembrie, când au fost lansate. În plus, odată cu extinderea la nivel naţional a serviciilor 4G, care oferă o experienţă de vizionare a conţinutului video mult îmbunătăţită, se aşteaptă o creştere constantă a numărului celor care vor prefera dispozitivele mobile pentru a urmări filme, seriale şi emisiuni TV.

Potrivit Orange România, în primul trimestru al anului, compania a înregistrat anunţat lansarea reţelei 4G+, ce oferă viteze de până la 300 Mbps pentru download.

Compania este parte a grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 227 milioane de clienţi pe cinci continente.

Te-ar mai putea interesa și
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
Oameni de afaceri şi politicieni de extremă-dreapta germani revin la forumul economic de la Sankt Petersburg
După patru ani de absenţă din cauza războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, membri ai comunităţii de afaceri germane şi politicieni de extremă dreapta se pregătesc să participe......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în ...
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...