Siemens confirmă că este interesat de preluarea Alstom

Grupul industrial german Siemens a confirmat marţi că a decis să facă o ofertă pentru compania franceză Alstom dacă va obţine un interval de patru săptămâni pentru a face procedurile de 'due diligence', transmite Reuters.
Economica.net - mar, 29 apr. 2014, 17:45
Siemens confirmă că este interesat de preluarea Alstom

‘Condiţia necesară pentru această ofertă este ca Alstom să accepte să acorde Siemens acces la datele companiei şi permisiunea de a intervieva conducerea în timpul perioadei de patru săptămâni, pentru a permite Siemens să realizeze în mod convenabil procedurile de due diligence’, se arată în scrisoarea grupului german trimisă Alstom marţi.

Luni, o sursă guvernamentală de la Berlin a declarat pentru Reuters că Germania ar prefera mai degrabă ca Siemens să preia activităţile Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), în locul companiei americane General Electric.

Separat, Ministerul Economiei din Germania şi-a exprimat încrederea că o asociere între Alstom şi Siemens ar fi o oportunitate majoră pentru Berlin şi Paris iar ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a anunţat că este în contact cu toate părţile implicate, deşi este o decizie referitoare la corporaţii.

General Electric (una dintre primele 10 companii din lume) ar dori şi el să preia activităţile Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), ce reprezintă 70% din activităţile grupului Alstom şi generează o cifră de afaceri de 14 miliarde de euro.

Potrivit ministrului francez al Economiei, Arnaud Montebourg, oferta celor de la GE ‘pune o problemă dintr-un motiv simplu, cea mai mare parte din Alstom, 75% din companie, sau 65.000 de salariaţi la nivel mondial, vor fi conduşi de la Connecticut. Am spus că această situaţie este inacceptabilă’, a subliniat Montebourg.

În anul 2004, statul francez a venit în ajutorul Alstom, aflat atunci în pragul falimentului, prin achiziţionarea unei participaţii de 21% din acţiunile grupului. Această participaţie a fost achiziţionată în 2006 de grupul Bouygues pentru două miliarde de euro.

Siemens este îngrijorat de posibilitatea ca fuziunea dintre GE şi Alstom să creeze un mastodont care va domina sectorul energiei, una dintre sursele sale majore de venituri şi profituri.

GE este deja una dintre cele mai mari companii americane şi mondiale, cu o cifră de afaceri de 146 miliarde de dolari şi aproximativ 305.000 de angajaţi, dintre care 10.000 numai în Franţa. La rândul său, Alstom are 93.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 18.000 numai în Franţa, şi în exerciţiul 2012-2013 a realizat o cifră de afaceri de 20,3 miliarde de euro.

Siemens şi-a mai exprimat şi în anul 2004 interesul faţă de activităţile Alstom din sectorul energiei, însă atunci statul francez s-a opus ideii unei preluări de către grupul german preferând să intervină direct pentru salvarea de la faliment a Alstom.

Grupul Alstom este unul dintre liderii mondiali în domeniul producţiei de electricitate şi reţelelor electrice, precum şi în infrastructura de transport.

Compania este prezentă în România de 20 de ani, iar 1.050 angajaţi lucrează în centrele de producţie locale şi în birourile din Bucureşti.

Alstom România derulează proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate în sectoarele Power, Transport şi Grid.

 

Te-ar mai putea interesa și
Obligatoriu o zi de muncă de acasă și scăderea tarifelor la transportul public. Lista propunerilor de la Bruxelles către toate statele UE, în contextul crizei energetice
Obligatoriu o zi de muncă de acasă și scăderea tarifelor la transportul public. Lista propunerilor de la Bruxelles către ...
Comisia Europeană propune o zi de muncă la distanță și reducerea costurilor transportului în comun pentru a atenua efectele crizei energetice cauzate de conflictul din jurul Iranului, scrie El......
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Umbrărescu, primul loc pe tronsonul 1 la reevaluarea ofertelor – surse
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Umbrărescu, primul loc pe tronsonul 1 la reevaluarea ofertelor – ...
UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, s-ar afla pe primul loc după reevaluarea ofertelor pentru tronsonul ...
Anunț pentru toți proprietarii din România! Amenzile pentru lipsa asigurării chiar se vor aplica. Poliția și IGSU intră în acțiune – PROIECT
Anunț pentru toți proprietarii din România! Amenzile pentru lipsa asigurării chiar se vor aplica. Poliția și IGSU intră ...
Partidul Social Democrat, prin fostul ministru Adrian Câciu, a inițiat un proiect de lege care aduce schimbări importante ...
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Miniprix, unul dintre primii retaileri de fashion tip outlet din România, a generat anul trecut afaceri de numai 36,7 milioane ...