Ministrul Economiei: Anul viitor nu vor creşte taxele

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea (PSD), a declarat, joi, la Alba Iulia, că nu vor creşte taxele în 2025.
AGERPRES - vin, 15 nov. 2024, 09:02
Ministrul Economiei: Anul viitor nu vor creşte taxele

„Eu cred că cel mai important lucru care trebuie spus este că anul viitor nu vor creşte taxele. Şi nu vor creşte pentru că nu au nici o logică, nici o logică economică, să crească, de exemplu, TVA-ul – cum mai aud diverse scenarii pe la televizor. Un punct procentul la TVA înseamnă 0,5 puncte procentuale la inflaţie şi nimeni nu-şi doreşte lucrul acesta. Nu are logică economică să se întâmple aşa ceva. De aceea eu cred că anul viitor, aşa cum se spune în repetate rânduri de către cei care sunt în poziţia astăzi de a face proiecţia bugetară pentru anul viitor, taxele nu vor creşte”, le-a spus ministrul Ştefan-Radu Oprea oamenilor de afaceri prezenţi, joi, la cea de-a XXXI-a ediţie a „Topului firmelor” organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Alba, scrie Agerpres.

Totodată, ministrul Economiei a mai spus că România se dezvoltă astăzi pe investiţii.

„Şi dumneavoastră, mediul de afaceri, înţelegeţi mai bine ceea ce înseamnă când aveţi de făcut o investiţie, că mergeţi la bancă, luaţi împrumutul pentru investiţia pe care o aveţi de făcut şi, dacă ea produce, cu certitudine aveţi cum să returnaţi banii către bancă. La fel se întâmplă şi pentru un guvern, atâta timp cât banii merg în investiţii, în producţie, nu merg în concedii, nu merg în alte zone. Şi acest lucru, astăzi, în România se întâmplă. Investim foarte mult. Investiţiile vor fi peste 100 de miliarde, cu investiţii în logistică, pentru că, în afara finanţării de care aveţi nevoie, ştiu lucrul acesta, avem nevoie şi de logistică bună. Ca să ne putem dezvolta, ca să putem să devenim campioni regionali, avem nevoie de logistică bună”, a afirmat Oprea.

Oficialul a punctat că asta însemnă investiţii în autostrăzi, în căi ferate, în Portul Constanţa, în reţelele de energie electrică.

„Şi eu cred că, din această perspectivă, România este pe un drum foarte bun, pentru că avem o şansă unică astăzi, geografia ne este prietenă, am devenit dintr-o ţară la limita Uniunii Europene, la graniţă, o ţară în centrul Uniunii Europene”, a opinat Radu-Ştefan Oprea.

Ministrul s-a referit şi la raportul Draghi, despre care a spus că este „noua Biblie” a Comisiei Europene.

„Dacă ne uităm cu atenţie în el, vedem că reindustrializarea este şansa României, pentru că avem o unicitate în Uniunea Europeană. Deci când un investitor va alege pentru industriile energo-intensive un loc de a investi, dacă alege Europa, locul va fi doar România”, a susţinut ministrul Economiei.

El a argumentat că, în 2026-2030, energia din România va fi verde în totalitate, cu capacităţi noi de producţie care se pun în funcţiune începând cu 2026, cu gaz extras din Marea Neagră, cu posibilitatea de a aduce valoare adăugată acestui gaz în România.

„Toate aceste ingrediente, dacă vreţi, fac ca România să aibă şansă unică pentru reindustrializare şi, dacă vor fi investiţii în industria cimentului, în industria siderurgică, în industria sticlei, (…) atunci singura destinaţie a acestor capitaluri va fi România. De aceea, eu cred că avem această şansă împreună de care trebuie să profităm”, a mai afirmat Ştefan-Radu Oprea.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a participat joi, în judeţul Alba, şi la un eveniment prilejuit de împlinirea a 225 de ani de la înfiinţarea uzinei din Cugir.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...