Alstom este dispusă să accepte oferta de 17 miliarde de dolari de la General Electric

Compania franceză Alstom a anunţat miercuri că este pregătită să accepte oferta grupului american General Electric (GE) de achiziţionare a activităţilor Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), dar a cedat cererii Guvernului de a amâna tranzacţia pentru a fi reexaminată, transmit AP şi Reuters.
Economica.net - mie, 30 apr. 2014, 12:52
Alstom este dispusă să accepte oferta de 17 miliarde de dolari de la General Electric

Alstom a stabilit un comitet alcătuit din membrii independenţi ai Consiliului său de conducere care examinează oferta pe care a negociat-o şeful companiei, Patrick Kron, cu GE, care a oferit 12,35 miliarde de euro (17 miliarde de dolari) pentru activităţile Alstom legate de sectorul energetic. Dar, la insistenţele Guvernului francez, comitetul trebuie să reexamineze oferta până în 2 iunie.

Alstom nu a renunţat nici la negocierile cu grupul industrial german Siemens, care a confirmat marţi că a decis să facă o ofertă pentru Alstom dacă va obţine un interval de patru săptămâni pentru a face procedurile de ‘due diligence’.

Ministrul francez al Economiei, Arnaud Montebourg, a afirmat miercuri că Executivul nu va bloca preluarea Alstom dacă statul va menţine controlul asupra activităţilor nucleare ale companiei, considerate un activ strategic.

Luni, o sursă guvernamentală de la Berlin a declarat pentru Reuters că Germania ar prefera mai degrabă ca Siemens să preia activităţile Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), în locul companiei americane General Electric.

Separat, Ministerul Economiei din Germania şi-a exprimat încrederea că o asociere între Alstom şi Siemens ar fi o oportunitate majoră pentru Berlin şi Paris iar ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a anunţat că este în contact cu toate părţile implicate, deşi este o decizie referitoare la corporaţii.

General Electric (una dintre primele 10 companii din lume) ar dori şi el să preia activităţile Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), ce reprezintă 70% din activităţile grupului Alstom şi generează o cifră de afaceri de 14 miliarde de euro.

Potrivit ministrului francez al Economiei, Arnaud Montebourg, oferta celor de la GE ‘pune o problemă dintr-un motiv simplu, cea mai mare parte din Alstom, 75% din companie, sau 65.000 de salariaţi la nivel mondial, vor fi conduşi de la Connecticut. Am spus că această situaţie este inacceptabilă’, a subliniat Montebourg.

În anul 2004, statul francez a venit în ajutorul Alstom, aflat atunci în pragul falimentului, prin achiziţionarea unei participaţii de 21% din acţiunile grupului. Această participaţie a fost achiziţionată în 2006 de grupul Bouygues pentru două miliarde de euro.

Siemens este îngrijorat de posibilitatea ca fuziunea dintre GE şi Alstom să creeze un mastodont care va domina sectorul energiei, una dintre sursele sale majore de venituri şi profituri.

GE este deja una dintre cele mai mari companii americane şi mondiale, cu o cifră de afaceri de 146 miliarde de dolari şi aproximativ 305.000 de angajaţi, dintre care 10.000 numai în Franţa. La rândul său, Alstom are 93.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 18.000 numai în Franţa, şi în exerciţiul 2012-2013 a realizat o cifră de afaceri de 20,3 miliarde de euro.

Siemens şi-a mai exprimat şi în anul 2004 interesul faţă de activităţile Alstom din sectorul energiei, însă atunci statul francez s-a opus ideii unei preluări de către grupul german preferând să intervină direct pentru salvarea de la faliment a Alstom.

Grupul Alstom este unul dintre liderii mondiali în domeniul producţiei de electricitate şi reţelelor electrice, precum şi în infrastructura de transport.

Compania este prezentă în România de 20 de ani, iar 1.050 angajaţi lucrează în centrele de producţie locale şi în birourile din Bucureşti.

Alstom România derulează proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate în sectoarele Power, Transport şi Grid.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...