Vânzările auto din SUA au crescut în aprilie cu 8%

Vânzările auto în SUA au crescut în aprilie cu 8%, sub estimările analiştilor, din cauza iernii aspre şi a temerilor privind ritmul de creştere al economiei americane, transmit Dow Jones Newswires şi Bloomberg.
Economica.net - vin, 02 mai 2014, 09:39
Vânzările auto din SUA au crescut în aprilie cu 8%

Livrările pe cea de-a doua piaţă auto din lume au urcat luna trecută la 16 milioane de unităţi, faţă de 15,2 milioane de vehicule în perioada similară din 2013, dar sub estimările analiştilor, de 16,2 milioane de unităţi.

Ford, care l-a numit joi pe directorul operaţional Mark Fields ca succesor al directorului general Alan Mulally, a anunţat creşterea vânzărilor de furgonete pe piaţa din SUA cu 8% în aprilie şi scăderea livrărilor de autoturisme cu 9,1%. Vânzările Focus, cel mai bine vândut model compact al Ford, au scăzut cu 15%, iar livrările brandului de lux Lincoln au înregistrat un declin de 11%.

General Motors a înregistrat un avans al vânzărilor pe piaţa americană de aproape 7% în aprilie, Fiat Chrysler o expansiune de 14% iar producătorii auto germani Mercedes-Benz şi BMW au raportat o creştere de aproape 10% şi, respectiv, aproape 9%.

Luna trecută vânzările Toyota pe piaţa din SUA au urcat cu 13%, ale Nissan cu 18% iar companiile sud-coreene Hyundai şi Kia au raportat creşterea livrărilor cu 4,4% şi, respectiv, 13%.

Economia americană a înregistrat o creştere anuală de numai 0,1% în primul trimestru din 2014, deoarece exporturile au scăzut, iar iarna neobişnuit de rece a afectat activitatea în majoritatea sectoarelor, de la investiţiile companiilor la construirea locuinţelor, arată o primă estimare a Departamentului Comerţului al SUA, publicată miercuri.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...