Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 578 milioane euro pentru marii consumatori de energie

Comisia Europeană a aprobat joi, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă a României în valoare de 578 de milioane euro (2,9 miliarde lei), al cărei scop este să reducă nivelul taxei pe energie electrică pentru întreprinderile mari consumatoare de energie.
AGERPRES - J, 21 nov. 2024, 14:02
Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 578 milioane euro pentru marii consumatori de energie

Taxa este menită să promoveze energia electrică din surse regenerabile. Schema urmăreşte să atenueze riscul ca, din cauza acestei taxe, întreprinderile mari consumatoare de energie să îşi mute activităţile în locuri din afara UE, cu politici mai puţin ambiţioase privind clima.

În 2011, România a introdus certificate verzi pentru promovarea energiei electrice din surse regenerabile, conform cărora producătorii eligibili de energie electrică din surse regenerabile primesc certificate verzi pentru fiecare megawatt-oră produs şi livrat în reţea. Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achiziţioneze o cotă obligatorie de certificate verzi.

În cele din urmă, costurile certificatelor verzi sunt transferate consumatorilor prin intermediul unei taxe.

Schema vizează reducerea nivelului taxei pentru întreprinderile mari consumatoare de energie, atenuând astfel riscul ca întreprinderile să îşi mute activităţile în locuri din afara UE, cu politici mai puţin ambiţioase privind clima. Schema se va desfăşura până la 31 decembrie 2031 şi are un buget estimat de 578 de milioane euro (2,9 miliarde lei).

Potrivit sursei citate, măsura va aduce beneficii întreprinderilor din sectoarele enumerate în anexa 1 la Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie (OACME). Sectoarele respective se bazează într-o măsură considerabilă pe energie electrică şi sunt expuse în mod deosebit comerţului internaţional. Beneficiarii vor beneficia de o reducere a taxei cuprinsă între 75% şi 85%, în funcţie de expunerea lor la risc. Reducerea aplicabilă nu trebuie să ducă la o taxă mai mică de 0,5 euro/MWh.

În cadrul schemei, beneficiarii vor trebui fie să pună în aplicare anumite recomandări formulate în urma auditului energetic, fie să acopere cel puţin 30% din consumul de energie electrică din surse care nu produc emisii de dioxid de carbon, fie să investească cel puţin 50% din ajutor în proiecte care să ducă la reduceri substanţiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale instalaţiei.

Schema aprobată joi înlocuieşte o schemă anterioară aprobată de Comisie în octombrie 2014, care avea acelaşi obiectiv, şi o aliniază la normele OACME.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...