Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif de la Curtea Penală Internaţională. Ce reacţie a venit din Israel

Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, Israelul acuzând ca reacţie CPI că "şi-a pierdut orice legitimitate", relatează AFP.
AGERPRES - J, 21 nov. 2024, 15:51
Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif de la Curtea Penală Internaţională. Ce reacţie a venit din Israel

„Camera a emis mandate de arestare împotriva a două persoane, Benjamin Netanyahu şi Yoav Gallant, pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război comise cel puţin din 8 octombrie 2023 şi până cel puţin pe 20 mai 2024, ziua în care acuzarea a depus cererile de mandate de arestare”, a transmis CPI într-un comunicat, adăugând într-un alt comunicat că a fost emis un mandat şi pe numele lui Mohammed Deif, scrie Agerpres.

Mandatele de arestare au fost clasificate ca „secrete”, pentru a proteja martorii şi pentru a asigura desfăşurarea investigaţiilor, a precizat instanţa.

Dar „camera consideră că este în interesul victimelor şi al familiilor lor ca acestea să fie informate despre existenţa mandatelor de arestare”, a explicat CPI.

Ca reacţie la anunţul instanţei, ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a spus că CPI „şi-a pierdut orice legitimitate” prin emiterea de „ordine absurde”.

„Aceasta este o zi neagră pentru (CPI), care şi-a pierdut orice legitimitate de a exista şi de a acţiona”, a scris Saar pe contul său de pe platforma X.

Tribunalul de la Haga „s-a comportat ca o jucărie politică în slujba celor mai extremiste elemente care lucrează pentru a submina securitatea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu”, a adăugat Saar, în opinia căruia instanţa, fără a avea autoritate, a emis „ordine absurde” împotriva lui Netanyahu şi Gallant.

Procurorul CPI Karim Khan a cerut instanţei în luna mai să emită mandate de arestare pentru Netanyahu şi Gallant (care a fost demis la începutul lunii noiembrie de premierul israelian) pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza.

Khan a cerut, de asemenea, mandate de arestare pentru liderii Hamas, inclusiv Mohammed Deif, sub suspiciunea de crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Conform Israelului, Deif a fost ucis într-un atac pe 13 iulie în sudul Fâşiei Gaza, deşi Hamas neagă moartea sa.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat joi un nou bilanţ de 44.056 de morţi pe teritoriul palestinian de la începutul războiului cu Israelul în urmă cu mai bine de un an.

Cel puţin 71 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore, a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că 104.268 de persoane au fost rănite în Fâşia Gaza de la începutul războiului declanşat de un atac fără precedent al Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...