CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale

CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL, conform unui comunicat al băncii.
AGERPRES - vin, 22 nov. 2024, 11:53
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale

Ordinele primite au depăşit de peste două ori valoarea de 300 de milioane de euro anunţată iniţial, cu plasamente de la fonduri de investiţii internaţionale şi locale, fonduri de pensii, bănci, precum şi de la manageri de active şi private banking. Cererea puternică a investitorilor a permis ca preţul indicativ iniţial de 6% să coboare cu 37,5 puncte de bază până la un preţ final de 5,625%, în timp ce valoarea maximă a ordinelor plasate a atins peste 800 de milioane de euro, scrie Agerpres.

„Obligaţiunile denominate în euro au fost emise în cadrul Programului MTN al CEC Bank în valoare de 1,5 miliarde de euro, aprobat de Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, în urma actualizării prospectului de bază pe data de 18 noiembrie 2024. Se va solicita admiterea la tranzacţionare a titlurilor la Bursa de Valori din Luxemburg şi la Bursa de Valori Bucureşti”, se spune în comunicatul băncii.

CEC Bank este o instituţie financiară fondată în 1864 şi are cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 93,23 miliarde de lei, la sfârşitul semestrului I 2024.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM şi POS, mobile banking (CEC app) şi magazinul virtual CEC_IN.

Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, la data de 27 iulie 2023, de către CEC Bank, a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – IFN SA (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală....
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunţat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la ...
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive ...
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...