Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ţărilor mai sărace de a combate schimbările climatice , adăugând că nimeni nu poate inversa trecerea la energia curată care are loc acum în Statele Unite, relatează DPA.
AGERPRES - D, 24 nov. 2024, 10:44
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri

Într-o declaraţie publicată duminică, Biden a calificat acordul de la Baku, ce prevede 1 300 de miliarde de dolari pentru ţările mai sărace în finanţări anuale până în 2035, drept „un obiectiv ambiţios” de finanţare a combaterii schimbărilor climatice, scrie Agerpres.

El a afirmat că acesta va contribui la mobilizarea diferitelor niveluri de finanţare şi la crearea de pieţe pentru vehiculele electrice americane şi alte produse ecologice.

Într-o referire uşor voalată la preşedintele ales Donald Trump, care a promis să stimuleze forajele petroliere de îndată ce va prelua funcţia pe 20 ianuarie, Biden a declarat că „în timp ce unii pot încerca să nege sau să întârzie revoluţia energiei curate care este în curs în America şi în întreaga lume, nimeni nu o poate inversa – nimeni”.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Națională a Elveției a raportat un profit de peste 19 miliarde de franci pentru trimestrul III din 2026, o scădere semnificativă față de aceeași perioadă din 2025
Banca Națională a Elveției a raportat un profit de peste 19 miliarde de franci pentru trimestrul III din 2026, o scădere ...
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a raportat vineri un profit de 19,1 miliarde de franci elveţieni (23,3 miliarde de dolari) în trimestrul al treilea din 2026, datorită câştigurilor obţinute......
Bulgaria a întrecut România la salarii. Românii au ajuns săracii Uniunii Europene – Standard.ro
Bulgaria a întrecut România la salarii. Românii au ajuns săracii Uniunii Europene – Standard.ro
Salariul mediu din România este azi 1065 de euro, cu exact 5% mai mic decât cel din Bulgaria, care a ajuns la 1120 de euro, ...
36 de posturi publice de radio şi televiziune au confirmat până acum că vor articipa la ediția din 2027 a Eurovision organizată la Burgas, în Bulgaria
36 de posturi publice de radio şi televiziune au confirmat până acum că vor articipa la ediția din 2027 a Eurovision ...
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a confirmat lista celor 36 de posturi publice de radio şi televiziune ...
Lanțul de magazine Action, cu produse sub 5 lei, deschide în trei oraşe din România. Salariul net pentru job part time începe de la 1.500 lei
Lanțul de magazine Action, cu produse sub 5 lei, deschide în trei oraşe din România. Salariul net pentru job part time ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 28 de unități în România, pregăteşte intrarea în ...