Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu spune în cartea sa "Cumpăna României" că principala problemă a acestei lumi este şi va fi consumul de resurse. "Marile corporaţii au înfometat-o şi tot ele au însetat-o", adaugă Georgescu. "Vom cere impozitarea hranei lipsite de valoare nutritivă, a apei îndulcite" de tip Coca-Cola, a chiftelei jupuite, a chipsurilor şi a altor „bunătăţi" fabricate spre deliciul sclavilor fericiţi", a spus Georgescu în cartea consultată de Economica.net.
Economica.net - lun, 25 nov. 2024, 15:23
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile

Cităm din cartea „Cumpăna României” scrisă de Călin Georgescu:

„Lumea întreagă este condusă, în esenţă, de marile corporaţii, care au două misiuni: una, să submineze viitorul unor generaţii şi al unor popoare întregi, a doua, să înlăture total orice leadership autentic politic, controlându-l şi subjugându-l financiar.
Principala problemă a acestei lumi, acum şi în viitor, este şi va fi consumul de resurse. Marile corporaţii au înfometat-o şi tot ele au însetat-o. Şi tot ele ghidonează leadership-ul politic. Compania elveţiană Nestle, de pildă, care are CEO un austriac, deţine în acest moment 70% din apa potabilă a lumii. Un milion de metri cubi de apă, forată în ţările în care i se permite acest lucru, o costă 3,5 dolari, iar compania Nestle vinde acelaşi milion de metri cubi de apă în sticle de plastic (a se citi: deşeuri) cu 2.000.000 de dolari. Mulţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi că băutura Coca-Cola este nocivă. Dar ceea ce trebuie să ştiţi în plus despre ea este că e făcută cu apa unor ţări unde această resursă începe să fie deficitară. Deci, practic, bând Coca-Cola, se bea apa unor popoare care n-o mai au. Popoare întregi sunt abandonate în sete şi în foame.
La un moment dat, CEO-ul de la Nestle a spus: „Da, am dezvoltat organisme modificate genetic, dar am făcut-o pentru a hrăni lumea”. Fals! De fapt, ei au înfometat lumea!”, a scris a scris Călin Georgescu în cartea „Cumpăna României”.

Taxarea suplimentară a alimentelor puternic procesate, propusă de Georgescu în cartea sa. Cităm din nou din cartea „Cumpăna României”:

„Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile.
Vom cere impozitarea hranei lipsite de valoare nutritivă, a apei îndulcite” de tip Coca-Cola, a chiftelei jupuite, a chipsurilor şi a altor „bunătăţi” fabricate spre deliciul sclavilor fericiţi. În SUA, 30 de oraşe mari au în plan să pună taxe speciale pe „junk-food”, iar un ministru francez a propus triplarea taxei pe cola. Impozitarea alimentelor-gunoi ar reduce drastic consumul lor, iar banii obţinuţi ar putea fi folosiţi pentru sprijinirea gospodăriei ţărăneşti de subzistenţă, pe cale de dispariţie. ,,Fără comerţ liber! ” când este vorba de sănătatea populaţiei.
Vom duce o campanie de educare a publicului în privinţa „mâncării ieftine”! Nu există mâncare mai ieftină decât cea obţinută şi pregătită în gospodăria proprie. ,,Mâncarea ieftină” este o iluzie creată de agricultura de tip industrial, prin externalizarea adevăratului cost al alimentelor produse de acest sistem.
SUA = mâncare ieftină = o treime din cetăţenii americani diabetici sau prediabetici; 33% dintre copii şi adolescenţi suferă de obezitate. Sol şi biodiversitate distruse, ape poluate pe suprafeţe întinse, depopulare rurală în proporţii catastrofale.
,,Mâncare ieftină” şi televizor = sedativ pentru mase”, a scris Călin Georgescu în cartea „Cumpăna României”.

Precizare

Am citat din cartea „Cumpăna României”, ediţia a doua, revizuită, publicată la editura Christiana.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...