Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid sau ideologii politice

Biserica Ortodoxă Română a transmis, miercuri, o serie de recomandări arhiereilor, preoţilor, diaconilor, monahilor şi monahiilor în perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, cărora, potrivit hotărârilor Sfântului Sinod, le este interzis, printre altele, să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinători.
AGERPRES - mie, 27 nov. 2024, 14:56
Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid sau ideologii politice

Sfântul Sinod reaminteşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti şi reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toţi cetăţenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui ţării şi promovarea valorilor creştine în societate, scrie Agerpres.

Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, în perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din acest an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat mai multe decizii, pornind de la poziţiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13 – 14 februarie 1996, 23 – 25 februarie 2000, 12 – 13 februarie 2004, 5 – 7 martie 2008, 25 februarie 2016 şi 21 iulie 2020, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea BOR faţă de viaţa politică şi campaniile electorale.

Astfel, în calitatea sa de cetăţean şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele duhovniceşti care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă.

„În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, a subliniat BOR.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române menţine, totodată, Hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, care stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericală se numără şi aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din BOR le sunt interzise următoarele:

* să facă politică partinică;

* să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizaţii care poate fi asimilată unui partid politic;

* să candideze la alegerile parlamentare;

* să participe la campanii electorale în calitate de susţinător sau susţinătoare;

* să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local în statul român sau în alte state.

„Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („nu mă voi îndeletnici cu activităţi potrivnice chemării preoţeşti şi nu mă voi face părtaş la lucrări şi adunări care dăunează Bisericii”, Hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) şi ale Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor (2003) şi va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale”, a mai evidenţiat BOR.

Te-ar mai putea interesa și
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, ...
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală și gratuită. Prin ea, clienții eMAG pot achita instant costul......
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
SC Hewlett – Packard (HP) România, actuala Enterprise Services Romania, a abuzat de poziția sa dominantă pe piața imprimantelor ...
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat înainte” ( percheziţii la Casa de pensii Bucureşti)
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat ...
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, ...
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...