Prelungirea Ghencea. A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea tronsonului de lângă Pasajul Domnești

A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi între Cartierul Latin (strada Mărăcineni) și Pasajul Domnești, iar în perioada următoare constructorul va demara lucrările, a anunțat vineri Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Transporturi.
Anemona Andone - vin, 29 nov. 2024, 13:34
Prelungirea Ghencea. A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea tronsonului de lângă Pasajul Domnești

El amintește că, după finalizarea Pasajului Domnești, dat fiind că lucrările Primăriei Capitalei nu prevedeau și acest lot și ar fi fost o discontinuitate între pasaj și acestea, Ministerul Transporturilor prin CNAIR și-a asumat suplimentar și realizarea acestui tronson, pentru a avea la final proiectele integrate.

ghencea

Contractul prevede:

– realizarea pistelor pentru biciclete

– amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m

– modernizarea sistemului de iluminat

– realizarea sistemului de canalizare pluvială

– amenajarea a 2 stații de autobuz

– amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București

– amenajarea unor intersecții semaforizate:
🔹️ intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710)
🔹️ intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850)
🔹️ trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220)

ghencea

Un an pentru lărgirea unui kilometru din Prelungirea Ghencea

Valoarea contractului este de 41,91 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din fonduri externe nerambursabile.

În ianuarie 2024 a fost semnat contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi între Cartierul Latin și Pasajul Domnești, cu Asocierea TRACON S.R.L. – ACVATOT S.R.L., același constructor care a finalizat Pasajul Domnești.

Începerea lucrărilor urma să aibă loc în luna aprilie a acestui an, potrivit oficialului de la Transporturi.

Durata contractului urma să fie de 12 luni, din care 2 luni perioada de proiectare și 10 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...