Boloş: Într-o singură zi am reuşit să virăm 1,3 miliarde lei către 656 de primării şi 4 asociaţii de dezvoltare intracomunitară

Ministerul Finanţelor a virat vineri 1,3 miliarde lei către 656 de primării şi 4 asociaţii de dezvoltare intracomunitară, pentru proiecte privind infrastructura rutieră, sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizare, staţii de epurare, distribuţia gazelor naturale şi construirea sau reabilitarea podurilor, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor Marcel Boloş.
AGERPRES - vin, 29 nov. 2024, 15:37
Boloş: Într-o singură zi am reuşit să virăm 1,3 miliarde lei către 656 de primării şi 4 asociaţii de dezvoltare intracomunitară

„Asta se întâmplă când instituţiile statului colaborează bine împreună: într-o singură zi am reuşit să virăm 1,3 miliarde lei către 656 de primării şi 4 asociaţii de dezvoltare intracomunitară. Sunt bani pentru proiecte cu impact direct pentru oameni: infrastructura rutieră, sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizare, staţii de epurare, distribuţia gazelor naturale şi construirea sau reabilitarea podurilor”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Totodată, el a subliniat că a fost procesată şi deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde lei să plece vineri către Casa Naţională de Pensii pentru asigurarea plăţii tuturor pensiilor majorate, diferenţa de până la 12,5 miliarde lei urmând să fie virată pentru celelalte drepturi de asistenţă socială.

„Acum, echipele de la Casa Naţională de Pensii şi Poşta Română vor continua procesul de repartizare a fondurilor, astfel încât plăţile să se facă la timp. Este o promisiune respectată şi o dovadă că, indiferent de dificultăţile unui an extrem de complicat, prioritatea noastră rămâne bunăstarea pensionarilor. Anul acesta, statul a depus eforturi considerabile pentru a implementa cele două creşteri importante de pensii: indexarea de la începutul anului, care a adus venituri mai mari pentru toţi pensionarii; recalcularea pensiilor, un proces care a necesitat un efort bugetar suplimentar de peste 12 miliarde lei. Aşa am ajuns să plătim 50 miliarde lei pentru a asigura pensiile în perioada septembrie-decembrie”, a precizat Marcel Boloş.

Ministrul a semnalat că aceste măsuri au fost posibile doar datorită performanţei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care a colectat cu peste 70 miliarde lei mai mult faţă de anul trecut, graţie investiţiilor în digitalizare şi utilizării modulelor antifraudă.

„Indiferent de ce ar spune unii, sunt rezultate care demonstrează că reformele administrative şi fiscale dau roade, generând resurse suplimentare pentru a susţine astfel de măsuri. Sunt măsuri ca nu înseamnă altceva decât respect şi echitate pentru oameni”, a precizat Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează presa spaniolă. Digi a reușit să strângă cele 330 de milioane de......
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi motorina (analiză AEI)
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi ...
Preţurile la carburanţi au fost caracterizate, în primele patru luni din 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de ...
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunţat că a încheiat consultările cu miniştrii interimari ...
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul al doilea din 2026
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul ...
Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul ...