CFR SA a semnat cu sindicaliștii un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă pentru 2025

Conducerea CFR SA şi federaţiile sindicale reprezentative au finalizat negocierile şi au semnat un act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 2025.
AGERPRES - mar, 03 dec. 2024, 13:56
CFR SA a semnat cu sindicaliștii un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă pentru 2025

„Negocierile, desfăşurate într-un cadru deschis şi constructiv, au avut drept scop stabilirea unui set de măsuri care să contribuie la îmbunătăţirea activităţii companiei, la creşterea atractivităţii acesteia pe piaţa muncii, la atingerea obiectivelor strategice ale companiei, cu protejarea şi promovarea drepturilor angajaţilor CFR SA”, potrivit unui comunicat al companiei.

Actul adiţional va fi transmis pentru înregistrare la Inspectoratul Teritorial de Muncă, urmând ca acesta să intre în vigoare la începutul lunii decembrie 2024.

În cadrul negocierilor, părţile implicate au avut următoarele obiective comune: creşterea productivităţii şi eficienţei în activitatea zilnică; înţelegerea şi abordarea unitară, atât provocărilor cu care se confruntă compania, cât şi a constrângerilor la care este supusă în vederea menţinerii stabilităţii şi viabilităţii CFR SA; responsabilizarea funcţiilor care participă la siguranţa circulaţiei; ierarhizarea corectă a funcţiilor, în conformitate cu necesităţile companiei; oferirea posibilităţii de dezvoltare profesională continuă tuturor angajaţilor; promovarea unui climat de muncă bazat pe respect reciproc şi încredere; îmbunătăţirea procesului de comunicare internă şi facilitarea colaborării între departamente; consolidarea unei culturi organizaţionale orientate către siguranţă, performanţă şi inovare.

„Administraţia CFR SA mulţumeşte tuturor părţilor implicate în procesul de negociere şi reiterează angajamentul său ferm faţă de continuarea unui dialog deschis şi constructiv cu organizaţiile sindicale reprezentative, în scopul menţinerii unui climat de muncă stabil şi echitabil pentru toţi angajaţii”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel......
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marţi la Camera Deputaţilor de PNL, care conţine ...
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Emiratul Dubai va oferi reduceri şi beneficii de până la 700 euro rezidenţilor care îşi invită prietenii şi familia ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol lucrează cu aproape 770 de muncitori pe tronsoanele 3 și 4 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, ...