Dedeman a investit 15 milioane de euro într-un magazin din Pașcani. Ajunge la o rețea de 63 de unități

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, deținut de famailia Pavăl, deschide pe 6 decembrie, în Pașcani, un magazin de 14.000 de mp. Este al treilea din județul Iași și al 63-lea la nivel național.
Alina Stanciu - mie, 04 dec. 2024, 15:48
Dedeman a investit 15 milioane de euro într-un magazin din Pașcani. Ajunge la o rețea de 63 de unități

Dedeman a investit aproximativ 15 milioane de euro în cel mai nou magazin pe care îl va inaugura în data de 6 decembrie, la Pașcani, potrivit unui comunicat al companiei. Suma include valoarea de achiziție a terenului, costurile lucrărilor de construcție, amenajarea zonelor comerciale, de birouri și a parcării cu 364 de locuri, precum și achiziția echipamentelor și a stocurilor de produse.

Amplasat pe Strada Grădiniței, pe un teren cu o suprafață de peste 48.000 mp, noul magazin este al 63-lea din rețea și dispune de o suprafață construită de 14.000 mp, dintre care 2.000 mp sunt dedicați zonei de grădină, iar 1.250 mp sunt alocați zonei drive. De asemenea, magazinul este dotat cu panouri solare și o centrală electrică fotovoltaică de 400 kWp. Totodată, în parcare a fost instalată și o stație de încărcare a vehiculelor electrice.

Dedeman Pașcani a creat 133 de locuri de muncă, fiecare nou angajat beneficiind de pregătire specializată.  “Pentru noi, fiecare magazin Dedeman inaugurat reprezintă mai mult decât o extindere a rețelei: este și o promisiune față de comunitate. Venim la Pașcani cu produse și servicii de calitate la prețuri corecte, dar și cu dorința de a contribui la dezvoltarea economică locală și de a fi un partener de încredere pe termen lung, pentru planurile fiecărei familii.”, a declarat Dragoș Pavăl, Președinte DEDEMAN

Magazinul din Pașcani este al doilea inaugurat în acest an, după cel din Arad (Cartier Micălaca).

Dedeman, business creat începând cu 1992 de frații Pavăl, include 63 de magazine care vând în jur de 120.000 de produse, 5 centre logistice, parc auto propriu și peste 13.500 de angajați.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale, diminuarea deficitelor şi scăderea nivelul......
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul ...
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul ...