Cartea Angelei Merkel vândută deja în peste 200.000 de exemplare

Cartea scrisă de fostul cancelar german Angela Merkel şi intitulată 'Libertate. Amintiri 1954-2021' s-a vândut deja în peste 200.000 de exemplare, ceea ce face din ea cea mai de succes carte tipărită până acum în acest an, notează joi DPA.
AGERPRES - J, 05 dec. 2024, 10:03
Cartea Angelei Merkel vândută deja în peste 200.000 de exemplare

Aceasta este concluzia unei analize publicate joi de Media Control, o companie ce monitorizează vânzările de carte în Germania şi care compilează de asemenea lista celor mai vândute cărţi realizată de săptămânalul german Der Spiegel.

„Nicio altă carte nu a avut un start atât de spectaculos în acest an”, a declarat Ulrike Altig, director al Media Control.

Altig a adăugat că, la doar câteva zile după publicare, lucrarea de 736 de pagini scrisă de Merkel cu ajutorul confidentei sale Beate Baumann se plasase deja în fruntea listei celor mai bine vândute cărţi.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Verificările Curţii de Conturi s-au făcut pe un eşantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greşit, a declarat preşedintele Casei......
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului siderurgic
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului ...
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor ...
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul anului, spune Chiriţoiu
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul ...
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia şi companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană ...
FOTO Penultima locomotivă Alstom pentru România a fost recepționată pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Penultima locomotivă Alstom pentru România a fost recepționată pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, vineri, 6 noiembrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM ...