Radu Hanga, BVB: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor

Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor în condiţiile în care lumea se va transforma dintr-una globală într-una mai locală, a afirmat, joi, Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, în cadrul unui eveniment de specialitate.
AGERPRES - vin, 06 dec. 2024, 07:49
Radu Hanga, BVB: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor

„Probabil că în următorii ani vom vorbi despre bariere tarifare la nivel global, iar această situaţie nu va fi generată de către noi; va trebui să ne adaptăm şi va fi greu. Bursele de valori vor deveni mai importante, pentru ca ele adresează nevoile de finanţare ale companiilor locale, joacă un rol foarte important în susţinerea acestora. Vedem deja această tendinţă. Dacă ne uităm la investitori, observăm de asemenea o tendinţă de creştere semnificativă a numărului acestora, peste 200.000 români având conturi de tranzacţionare la bursă la jumătatea acestui an, ceea ce ne dă încredere. Aşadar, aş spune că, pe scurt, ne vom deplasa treptat de la global la local. Jucătorii locali vor câştiga în importanţă. Probabil că, alături de acest fenomen, va veni şi un ton mai patriotic – folosesc acest termen pentru a pune accent pe conotaţia pozitivă”, a spus Radu Hanga, la „Mirsanu Dealmakers Summit 2024″.

Radu Hanga a făcut referire la un articol al noului comisar european pentru Industrie, Stephane Sejourne, recent apărut în Financial Times, în care acesta spune că Europa nu poate fi singura piaţă deschisă în cazul în care alte pieţe se închid.

Preşedintele BVB a afirmat că ne îndreptăm de la o lume care era foarte deschisă din perspectiva comerţului către o piaţă care va deveni mai mercantilistă. Fiecare ţară va urmări cu atenţie să-şi reechilibreze comerţul exterior, iar tonul din acest punct de vedere îl dau ţările mari de pe scena internaţională.

Te-ar mai putea interesa și
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – expert ucrainean
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – ...
Operatorii de telefonie mobilă din România furnizează involuntar servicii de roaming dronelor-kamikaze Shahed ale Rusiei, potrivit lui Serhii 'Flash', expert ucrainean în domeniul tehnologiei de......
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că va fi gata să se întâlnească cu preşedintele american Donald ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 28,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în ...
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de război
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de ...
Australia şi Japonia au semnat sâmbătă contracte care demarează acordul lor major în valoare de 10 miliarde de dolari ...