Deutsche Bank a investit 10 milioane euro într-un centru de tehnologie la Bucureşti

Deutsche Bank a investit 10 milioane de euro într-un centru de tehnologie la Bucureşti, inaugurat joi în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Economica.net - J, 08 mai 2014, 09:41
Deutsche Bank a investit 10 milioane euro într-un centru de tehnologie la Bucureşti

Pentru centrul DB Global Technology, banca germană a accesat schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea investiţiilor în tehnologie şi va beneficia de o finanţare din partea statului român de 15,6 milioane euro, a precizat ministrul Liviu Voinea.

Centrul DB de la Bucureşti este al patrulea centru de tehnologie al băncii germane, care mai deţine două centre în Rusia şi unul în SUA, în Carolina de Nord, a declarat Mihai Ionescu, reprezentantul Deutsche Bank în România. El a arătat că centrul DB are în prezent 65 de angajaţi, iar numărul acestora vă ajunge la 200 la finalul anului, până la sfârşitul anului 2016 urmând să fie create în total 500 de locuri de muncă în domeniul IT & C.

Potrivit ministrului Liviu Voinea, numai din taxele şi impozitele aferente locurilor de muncă create de DB, în următorii 5 ani bugetul de stat va încasa 50 de milioane de euro.

Centrul de tehnologie DB de la Bucureşti va dezvolta aplicaţii financiare pentru operaţiunile globale ale băncii germane, în domenii precum trezorerie, credit risk, procesare şi bancar, a declarat directorul Centrului, Marian Popa.

El a precizat că, până acum, 14% dintre cei angajaţi sunt specialişti români care s-au întors în ţară, iar salariul mediu se situează la 1.500-2.000 de euro.

Potrivit directorului centrului, Deutsche Bank a ales România pentru realizarea acestui centru de tehnologie datorită infrastructurii bune, ofertei din ce în ce mai mari de spaţii de birouri şi resurselor umane.

Reprezentantul Deutsche Bank în România, Mihai Ionescu, a menţionat că banca germană nu intenţionează însă la acest moment să îşi dezvolte activitatea în România, din motive care ţin de strategie şi contextul regional.

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...