La MedLife se efectuează, în medie, circa 100 de operaţii cu robotul da Vinci lunar. Preţul intervenţiei începe de la 5.000 de euro pentru asiguraţi – INTERVIU

Roboții da Vinci X și da Vinci Xi sunt unele dintre cele mai avansate echipamente medicale din lume. Sistemele îmbină tehnica laparoscopică convenţională şi tehnologia robotică de înaltă precizie şi funcţionează ca o extensie a chirurgului. Mihai Marcu, președinte și CEO al MedLife, a spus într-un scurt interviu acordat pentru Economica.net că preţul unei operaţii realizate cu ajutorul robotului da Vinci începe de la 5.000 de euro pentru pacienţii asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără să detalieze însă cât costă unele dintre cele mai solicitate operaţii efectuate prin chirurgie robotică.
Cristina Şomănescu - lun, 09 dec. 2024, 22:09
La MedLife se efectuează, în medie, circa 100 de operaţii cu robotul da Vinci lunar. Preţul intervenţiei începe de la 5.000 de euro pentru asiguraţi - INTERVIU

Chirurgia robotică da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, în care chirurgul nu operează cu mâinile sale, ci manevrează un robot la distanţă, fiind aşezat la o consolă amplasată în sala de operaţii. Sistemul computerizat transformă mişcarea mâinilor în impulsuri transmise braţelor robotice, cu mare acurateţe.

În sistemul sanitar public se operează cu ajutorul sistemului robotic da Vinci la Spitalul Militar din Bucureşti, la Institutul Regional de Oncologie Iași, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu”, Timișoara.

Fiecare dintre reţelele private de sănătate MedLife şi Regina Maria deţine câte şase roboţi da Vinci.
Medicover România dispune în acest moment de patru sisteme robotice da Vinci, în spitalele reţelei din Cluj-Napoca, Oradea şi din Pipera (din Bucureşti). Până în prezent, în anul 2024, au fost efectuate 358 de intervenții asistate de sistemul robotic da Vinci în centrele Medicover din ţară, au răspuns pentru Economica.net oficialii companiei.

Mihai Marcu, preşedinte şi CEO al MedLife, a răspuns pentru Economica.net la întrebări despre intervenţiile cel mai des efectuate cu ajutorul roboţilor da Vinci şi despre profilurile pacienţilor care solicită aceste intervenţii.

Economica.net: Câţi roboţi da Vinci aveţi şi în ce oraşe sunt aceştia?

Mihai Marcu: Grupul MedLife a ajuns să deţină şapte roboţi, dintre care şase da Vinci şi un Brainlab, sistem robotic specializat în chirurgia spinală, la care se adaugă alte patru sisteme de neuronavigație. Cel mai recent achiziţionaţi sunt la Brașov, la spitalul MedLife Brașov – aici robotul este deja operaţional, şi în Timişoara, la spitalul MedLife Timișoara – aici robotul e în curs de instalare. Ceilalţi cinci roboţi se află în București, la MedLife Medical Park și spitalul Nord, în Sibiu, la spitalul MedLife Polisano, şi în Cluj, la spitalul MedLife Humanitas.

Economica.net: Câţi pacienţi au fost operati cu ajutorul robotului da Vinci anual din 2021 încoace?

Mihai Marcu: Numărul acestora a crescut de la an la an datorită și noilor achiziții, și popularizării acestui tip de intervenţie. În prezent, media lunară la nivelul grupului MedLife este de circa 100 de intervenții prin abord robotic.

Economica.net: Care au fost cele mai solicitate 15 operaţii realizate cu ajutorul robotului da Vinci pe parcursul anului 2024?

Mihai Marcu: Pe locurile 11 – 15 există intervenţii aflate la paritate, dar topul celor mai solicitate 10 intervenţii arată astfel: pe primul loc – prostatectomie, pe poziţia a doua – nefrectomie, urmate (în această succesiune n. red. ) de: histerectomie, chirurgie colorectală, chirurgie gastrică, chirurgia suprarenalelor, eventraţie, hernie, mastectomie, tiroidă.

Economica.net: În ce interval se situează preţurile practicate pentru fiecare dintre operaţiile enumerate anterior?

Mihai Marcu: Preţurile pleacă de la 5.000 de euro pentru pacienții asigurați și variază în funcție de tipul intervenției, specialitatea chirurgicală și complexitatea cazului. Specific, pe partea de operații realizate cu robotul, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează (serviciile medicale n. red.).

Economica.net: Care sunt profilurile socio-demografice ale pacienţilor care au recurs la operaţii cu ajutorul robotului da Vinci în 2024?

Mihai Marcu: Discutăm despre pacienți educați, cu venituri mari, preocupaţi de starea lor de sănătate, dispuşi, până de curând, să meargă în străinătate pentru o astfel de intervenţie.

Precizări 

Ceilalţi mari furnizori de servicii medicale private aleg să nu comunice informaţii relevante pentru pacienţi şi potenţiali pacienţi despre acest subiect. Informaţiile despre intervalul în care se situează preţurile operaţiilor realizate frecvent cu roboţi da Vinci sunt confidenţiale, spun ei.

Economica.net a solicitat răspunsuri la aceste întrebări şi de la reţeaua de sănătate Regina Maria, de la Medicover România, precum şi de la Sanador. Cu excepţia Medicover care a răspuns la întrebările despre numărul roboţilor chirugicale pe care-i deţine în România şi despre numărul operaţiilor efectuate cu ajutorul acestora, marii jucători din medicina privată antemenţionaţi nu au vrut să ne răspundă la întrebările Economica.net despre preţurile şi operaţiile efectuate prin chirurgie robotică.

Vom reveni cu un articol dedicat intervenţiilor realizate cu robotul da Vinci în spitalele publice din ţara noastră.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...