Secretarul de stat american Antony Blinken spune că SUA nu vor lăsa gruparea Statul Islamic sa se reconstituie în Siria

Statele Unite ale Americii sunt hotărâte să nu lase gruparea Stat Islamic (IS) să se reconstituie sau să creeze sanctuare în Siria, a declarat luni secretarul de stat american Antony Blinken, care a îndemnat de asemenea să se evite o fragmentare a ţării după căderea regimului lui Bashar al-Assad, informează AFP.
AGERPRES - mar, 10 dec. 2024, 07:30
Secretarul de stat american Antony Blinken spune că SUA nu vor lăsa gruparea Statul Islamic sa se reconstituie în Siria

„Statul Islamic va încerca să profite de această perioadă pentru a-şi restabili capacităţile şi a crea sanctuare. După cum arată loviturile de precizie pe care le-am efectuat în acest sfârşit de săptămână, noi suntem hotărâţi să împiedicăm aceasta”, a afirmat Blinken în timpul unei ceremonii la Departamentul de Stat.

Blinken a declarat în repetate rânduri că SUA aveau interese clare în Siria, într-o aluzie abia mascată la afirmaţiile preşedintelui ales Donald Trump, conform căruia SUA nu trebuie să se amestece în situaţia din Siria.

„Avem în mod clar interesul de a face tot ce putem pentru a evita fragmentarea Siriei, migraţiile masive din Siria şi, desigur, exportarea terorismului şi a extremismului”, a declarat şeful diplomaţiei americane.

Blinken a adăugat că SUA aveau de asemenea tot interesul de a se asigura că armele de distrugere în masă sau componente ale lor care au rămas în Siria nu vor cădea în mâini rele.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Şase luni de război în Orientul Mijlociu. 20 de morţi în 68 de incidente în apropiere de Ormuz (OMI)
Şase luni de război în Orientul Mijlociu. 20 de morţi în 68 de incidente în apropiere de Ormuz (OMI)
Strategica strâmtoare Ormuz a fost în centrul celor şase luni de război care au opus Iranul Statelor Unite şi Israelului, numeroase nave comerciale fiind luate ca ţintă în această zonă,......
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Ce ar putea urma
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele ...
Bitcoin (BTC) a depășit pragul de 80.000 de dolari pentru prima dată din 15 mai, continuând o revenire care s-a accelerat ...
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Statele Unite vor impune Iranului o nouă serie de sancţiuni, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate ...
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ...