Florin Tănase, fotbalist la FCSB și Florin Vulturar, agent FIFA, investesc într-un proiect rezidențial cu 128 de apartamente pe un teren cumpărat de la Becali

Florin Tănase, fotbalist la FCSB și Florin Vulturar, agent FIFA, s-au asociat pentru un proiect rezidențial cu 128 de apartamente în zona de nord a Capitalei, acolo unde Tănase cumpărase terenul de la Gigi Becali.
Andrada Ghira - mie, 11 dec. 2024, 10:16
Florin Tănase, fotbalist la FCSB și Florin Vulturar, agent FIFA, investesc într-un proiect rezidențial cu 128 de apartamente pe un teren cumpărat de la Becali

Lucrările de construcție la noul proiect rezidențial care va avea patru blocuri cu șase etaje au fost demarate. Blocurile vor funcționa cu un sistem de pompe de căldură, prin care toți locatarii vor beneficia de energie termică la costuri reduse, iar finalizarea este programată pentru 2026. Valoarea de investiție nu a fost făcută publică.

”Noura Residence este primul pas pe piața imobiliară din postura de investitor. Am ales una dintre cele mai căutate zone de către cumpărători, în special de către cei care lucrează în zonele din nordul orașului, și am încheiat un parteneriat cu SVN România, care este cel mai mare vânzător de locuințe noi din țară”, spune Florin Tănase.

Proiectul este amplasat în zona Pipera, în apropierea sediilor unor companii multinaționale ca Mercedes-Benz, Bergenbier, Michelin sau TotalSoft.

Zona Pipera – sud se transformă într-un veritabil pol rezidențial al orașului, în principal datorită accesului foarte facil către marile centre de afaceri din zonele Pipera și Aviației, dar și datorită conexiunilor bune către numeroase centre de învățământ private de top, zone comerciale sau Autostrada A3”, a comentat Victor Vremera, COO și Managing Partner SVN România, consultantul proiectului.

SVN România este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial. În cei cinci ani de activitate, compania a tranzacționat peste 10.000 de locuințe, cu o valoare cumulată de peste 800 de milioane de euro, consultanții SVN fiind implicați în carierele lor în vânzarea a peste 30.000 de locuințe.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor aprobă studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0 în apropiere de Domnești, anunță joi......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare ...
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo, una dintre cele mai importante platforme tehnologice din Europa pentru comenzi on-demand, și Revolut, aplicația ...
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
Retailerul suedez de mobilă IKEA deschide un Plan & Order Point și un Pick & Point în centrul comercial Grand Arena din ...