Polonia va demara în ianuarie procesul de selectare a unui partener pentru construcția celei de-a doua centrale nucleare

Polonia va începe, în luna ianuarie 2025, un proces competitiv pentru selectarea unui partener care să fie implicat în proiectul celei de-a doua centrale nucleare, a declarat miercuri cel mai important responsabil pentru securitatea energetică din Polonia, Wojciech Wrochna, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 11 dec. 2024, 14:49
Polonia va demara în ianuarie procesul de selectare a unui partener pentru construcția celei de-a doua centrale nucleare

Cea mai mare economie din Europa de Est face paşi spre reducerea dependenţei de cărbune şi a ales grupul american Westinghouse Electric pentru a-i construi prima sa centrală nucleară, ce ar urma să fie amplasată pe coasta Mării Baltice. Cu toate acestea, detaliile privind finanţarea acestui proiect nu au fost încă stabilite în totalitate.

Acum, autorităţile de la Varşovia se pregătesc să demareze, în mod oficial, lucrările la proiectul care vizează cea de-a doua centrală nucleară.

„Vrem să începem dialogul cu pieţele şi să alegem un partener în ianuarie”, le-a spus Wojciech Wrochna jurnaliştilor.

Wrochna a prezentat un calendar preliminar pentru cea de-a doua centrală nucleară a Poloniei, care pleacă de la ipoteza că partenerul financiar şi tehnologic pentru această centrală va fi ales în 2026 şi prima unitate va deveni operaţională în 2040.

În luna august a acestui an, ministrul Finanţelor, Andrzej Domanski, a spus că Polonia intenţionează să aloce 4,6 miliarde de zloţi (1,2 miliarde de dolari) în bugetul pe 2025, pentru a începe pregătirile pentru construcţia primei centrale nucleare din această ţară.

Anterior, Guvernul polonez a estimat că va trebui să asigure o finanţare de aproximativ 60 de miliarde de zloţi pentru acest proiect în perioada 2025 – 2030, asta înainte de a obţine finanţări suplimentare din partea SUA, care va furniza tehnologia pentru prima centrală nucleară poloneză. Planul autorităţilor de la Varşovia prognozează că centrala, amplasată pe malul Mării Baltice, va începe să funcţioneze peste aproximativ 10 ani.

Centrala construită de grupul american Westinghouse la Choczewo, în apropiere de coasta Mării Baltice, ar urma să aibă trei reactoare nucleare, iar autorităţile de la Varşovia intenţionează ca ulterior să selecteze o altă companie care să construiască alte trei reactoare.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, pe ansamblu, cu 0,5%, ca urmare a scăderii......
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Chişinăul va găzdui, în zilele de 8 şi 9 octombrie, o nouă ediţie a Moldova Security Forum, eveniment care va reuni ...
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă ...
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Mai multe federaţii sindicale vor protesta, marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând ...