Prețuri uriașe la energia electrică spot mâine, în Europa și în România. Principala cauză: nu bate vântul!

Prețurile energiei electrice din piețele spot au ajuns la niveluri foarte mari, de aproape 400 de euro/MWh, preț mediu al zilei, pe mai multe piețe europene, inclusiv cea germană, cea mai mare de pe continent. Prețurile sunt mari și în România, dar noi am avut situații și mai rele.
Mihai Nicuţ - mie, 11 dec. 2024, 15:47
Prețuri uriașe la energia electrică spot mâine, în Europa și în România. Principala cauză: nu bate vântul!

Prețurile spot ale energiei electrice cu livrare mâine, 12 decembrie, erau cuprinse în intervalul 300-400 de euro/MWh, pe cel puțun nouă piețe, cu un vîrf de 395 de euro/MWh pentru piața germană, care devine, astfel, cea mai scumpă din Europa.

Cauza cea mai probabilă o constituie lipsa vântului, fără de care producția de energie electrică din centralele eoliene din zona central-nordică a continentului, pe care se bazează inclusiv Germania, cel mai mare consumator de energie electrică din Europa, scade semnificativ.

Potrivit prognozei de acum pentru ziua de mâine, consultată de noi, factorul de capacitate al eolienelor din Germania este mâine de doar 4%, adică centralele eoliene vor livra energie în rețea la o putere medie orară de doar 2.286 MW. Iar situația va fi destul de proastă și vineri, 13 decembrie, cu un factor de capacitate de 8%.

Asta în condițiile în care consumul de vârf în Germania ajunge și chiar depășește pragul de 70.000 MW.

Ca atare, așa cum vedeți și în graficul de mai jos, prețurile din piața spot sunt mâine foarte mari în mai multe țări europene, afectate, direct sau indirect de această situație (a se ignora cifra zero din dreptul Elveției și Italiei):

Rețeaua germană va trebui fie să importe așadar energie din alte părți, mai ales energie nucleară din Franța, fie să primească mai energie electrică din surse fosile, mai ales gaz, care este mai scumpă și este oricum insuficientă.

Atașat puteți vedea situația din sistemul german, azi la ora 11 CET – se poate observa că sistemul primește foarte puțină energie din surse regenerabile iar centralele termo sunt de departe principala sursă. Chiar și așa, sistemul este pe deficit și importă masiv.

De altfel, și azi, când a fost tot o zi cu vânt puțin, Germania importa energie (și) din Franța, la o putere de 4.000 MW.

În România, prețul mediu spot al zilei este de 1.624 de lei/MWh, echivalentul a 326 de euro/MWh, cu un vârf de 843 de euro/MWh în intervalul de livrare 18.00 (oră CET). Deci – o situație destul de rară – un preț mai mic decât în Germania.

Nu este un maxim pentru noi – piața românească, deficitară în aceste momentte cu un consum mai mare și producție redusă, a cunoscut valori și mai mari de preț.

La momentul cu cel mai mare preț din zi, prin mecanismul de cuplare a piețelor spot, în rețeaua noastră intrau 1.340 MW din rețeaua bulgară și ieșeau 530 MW spre rețeaua ungară.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...