Cine cumpără acum maşini noi în România? Topul judeţelor, fruntaşe şi codaşe

Este clar unde se vând cele mai multe maşini noi din România. Dar unde se vând cele mai puţine şi, mai ales, cât de puţine?
Economica.net - S, 10 mai 2014, 19:53
Cine cumpără acum maşini noi în România? Topul judeţelor, fruntaşe şi codaşe

În aprilie au fost înmatriculate în toată ţara aproape 5.000 de autoturisme noi. Chiar dacă faţă de luna similară a anului trecut numărul este cu aproape 6% mai mic, pe ansamblul primelor patru luni ale anului, rezultatul este cu aproape 11% mai bun dec ât în 2013. Potrivit datelor de la Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în primele patru luni ale anului au fost înmatriculate circa 18.300 de autotuturisme.

Unde s-au înmatriculat cele mai multe şi cele mai puţine maşini

De departe, Bucureştiul conduce, evident, în  topul judeţelor cu cele mai multe maşini noi înmatriculate în aprilie: 3.351 de unităţi, adică două treimi din totalul la nivel naţional. Cele mai întâlnite mărci: Opel (269 unităţi) şi Volkswagen (259)

Pe locul doi în clasament se află Ilfovul, cu 194 de maşini noi înmatriculate. Cele mai multe: Opel (62) ;I Skoda (30).

Pe locul trei în top se află judeţul Cluj, cu 109 autoturisme noi înmatriculate în luna aprilie. Cea mai mare parte dintre ele (46) sunt Dacii, urmate de maşini marca Skoda (13).

Sălajul este judeţul în care s-au înmatriculat cele mai puţine maşini noi, în luna aprilie, doar şase. Fiind atât de puţine, vi le şi enumerăm: un Audi, o Dacie, un Land Rover, un Renault, o Toyota şi un Volkswagen.

Pe locul doi în acest clasament se situează Caraş Severin, cu doar 10 maşini noi înmatriculate într-o lună. Cele mai multe dintre ele (şase), sunt Dacii.

Pe locul trei în acest top se află judeţul Olt, cu doar 11 autoturisme noi înmatriculate în luna aprilie, dintre care trei Dacii, trei VW şi două Hyundai.

 

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă. ...
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte de termen
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte ...
Lucrările la cei aproape 10 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș, parte din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizați ...
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează ...
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă masiv
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă ...
Poză la minut a Sistemului Energetic Național: producția de energie electrică a centralelor eoliene și fotovoltaice ...