Compania italiană Ferrovie dello Stato va scinda rețeaua sa de mare viteză într-o societate separată pentru a o privatiza mai ușor

Compania feroviară de stat Ferrovie dello Stato (FS) din Italia va scinda reţeaua sa de mare viteză într-o entitate separată, evaluată la opt miliarde de euro, deschizând calea pentru o viitoare vânzare a unei participaţii investitorilor externi, a anunţat joi directorul general Stefano Donnarumma, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 12 dec. 2024, 21:04
Compania italiană Ferrovie dello Stato va scinda rețeaua sa de mare viteză într-o societate separată pentru a o privatiza mai ușor

Planul face parte din eforturile premierului Giorgia Meloni de a vinde active de stat pentru reducerea datoriei publice masive a Italiei, care, conform Trezoreriei, ar urma să ajungă la aproape 138% din PIB în 2026.

Vorbind la prezentarea strategiei companiei în perioada 2025-2029, Donnarumma a precizat că va discuta opţiunile cu Guvernul, pentru a atrage investitorii spre noua entitate, care va fi controlată integral de FS.

„Privatizarea sau fragmentarea grupului FS nu face parte din planul meu”, chiar dacă investitorii decid să sprijine financiar divizia nou creată, a explicat şeful companiei feroviare.

Executivul vrea să obţină aproximativ 20 miliarde de euro, în urma unor vânzări de active, în perioada 2024 – 2026, a anunţat Trezoreria în Documentul economic şi financiar (DEF), care stabileşte obiectivele privind finanţele publice şi economia. Planul face parte din eforturile premierului Giorgia Meloni de a finanţa noi cheltuieli fără a majora datoria publică a Italiei, a doua cea mai ridicată din zona euro şi un motiv de îngrijorare pentru autorităţile UE şi pieţele financiare.

Din noiembrie 2023, Roma a obţinut aproximativ patru miliarde de euro după ce vândut 52,5% din banca Monte dei Paschi di Siena (MPS) şi o participaţie de 2,8% în grupul energetic Eni.

Vânzarea unei participaţii de până la 14% în Poste Italiane a fost amânată pentru 2025, iniţial fiind programată în decembrie.

Donnarumma a declarat că FS va adopta un nou model de finanţare pentru investiţii, în speranţa de a atrage investitori privaţi, înaintea unei potenţiale listări sau vânzări.

Conform strategiei companiei în perioada 2025-2029, FS se aşteaptă la o majorare a veniturilor anuale la 20 miliarde de euro, de la 14,8 miliarde de euro în 2023.

Deţinut de Ministerul de Finanţe al Italiei, FS s-a angajat să investească peste 100 miliarde de euro în următorii cinci ani, în special în reţeaua feroviară a ţării.

Grupul este cel mai mare unic beneficiar al fondurilor UE post-pandemie alocate Italiei, cu un total de 25 miliarde de euro, din care au fost deja cheltuite 10 miliarde de euro.

Încă înainte de pandemie Guvernele Italiei nu au reuşit să îndeplinească ţintele de privatizare şi de aceea analiştii sunt sceptici în privinţa progreselor în acest domeniu.

În 2018, premierul de atunci, Giuseppe Conte, s-a angajat să obţină până la finalul acelui an 18 miliarde de euro în urma vânzărilor de active, pentru a reduce datoria şi a reasigura investitorii, dar planul nu a avut rezultate.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ordin provizoriu pentru sistarea activităţilor petroliere autorizate de......
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...