Azi se deschide un nou tronson de autostradă, de 16 km, din autostrada Pitești-Sibiu

Jumătate din autostrada Pitești-Curtea de Argeș, parte a lotului 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești, va fi dată în trafic azi la ora 15.00
Economica.net
Mihai Nicuţ -
vin, 13 dec. 2024, 11:23
Azi se deschide un nou tronson de autostradă, de 16 km, din autostrada Pitești-Sibiu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că o primă parte din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş al autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1), aproximativ 16 kilometri, s-a realizat cu opt luni înainte de termen, scrie Agerpres.

„Au reuşit, aşa cu aproximativ 8 luni, mai bine de 8 luni, să termine o primă parte de tronson, de aproximativ 16 kilometri, din acest lot de la Piteşti la Curtea de Argeş. Eu am mers mai devreme până la capăt, până la coborârea la Băiculeşti. Azi, după masă, undeva la ora 15.00 se va da drumul la trafic, astfel încât aceşti aproximativ 16 kilometri să poată fi folosiţi. De asemenea, vă anunţ că undeva în finalul lunii aprilie, începutul lunii mai, va fi dat în circulaţie şi restul, până la Curtea de Argeş, astfel încât WeBuild, constructorul de care vorbim, să poată să fie cu toate forţele în lucru pentru a aborda şi tronsonul 3, pentru că ei au câştigat şi tronsonul 3, cel de la Ticveni la Cornet. Şi vor începe, în lunile următoare, faza de execuţie”, a spus Grindeanu, după verificarea stadiului lucrărilor pe secţiunea 5 (Piteşti – Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu – Piteşti (A1).

Acesta a adăugat că speră ca şi guvernele viitoare şi miniştrii viitori să menţină acest ritm de construcţie de autostrăzi şi a spus că săptămâna viitoare ar putea fi daţi în circulaţie încă aproximativ 35 de kilometri pe A7, între Buzău şi Focşani.

Despre momentul când va fi gata autostrada Sibiu-Piteşti, ministrul Sorin Grindeanu a spus „undeva 2027 spre 2028, spun 2027 fiindcă mă aştept, aşa cum am spus, să se devanseze termenele”.

„Dacă vom reuşi o să am şi o satisfacţie, dacă vreţi, personală, eu împreună cu echipa de la minister şi de la companie, pentru că în aceşti trei ani de când ocup această funcţie, cu ceea ce vom reuşi să dăm şi săptămâna viitoare în circulaţie, şi tocmai v-o spuneam, să ştiţi că ajungem la aproape 420 de km de autostradă şi drum expres, daţi în circulaţie, în aceşti trei ani, dintr-un total de vreo 1.200-1.300. E clar că dacă s-ar menţine ritmul ăsta şi în anii următori, eu cred că în 2-3 ani România ar reuşi să aibă o reţea decentă de autostrăzi şi drumuri expres de care să ne folosim cu toţii şi de care avem nevoie cu toţii”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Iată ce a scris șeful Companiei de Austostrăzi acum câteva minute pe pagina sa de facebook:

Astăzi, la ora 15.00, deschidem circulația pe încă 15,7 km din Autostrada Sibiu-Pitești (A1).
Se va circula astfel pe autostradă, între Nodul rutier Bascov și Nodul rutier Băiculești, pe aproximativ jumătate din secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș).
Constructorul italian (WeBuild) s-a mobilizat foarte bine și a reușit să finalizeze lucrările pe acest sector, cu 8 luni mai devreme decât prevede termenul contractual pentru întreaga secțiune 5.
Lucrările vor continua, iar anul viitor se va deschide circulația și pe ceilalți 14,65 km, dintre Băiculești și Curtea de Argeș.

Secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș va avea 12 poduri, un viaduct, șase pasaje, trei noduri rutiere, un spațiu de servicii, un centru de întreținere și coordonare și o parcare de scurtă durată. Contractul pentru proiectarea și execuția celor 30,35 kilometri ai secțiunii 5 din Autostrada Sibiu – Pitești a fost atribuit în 2020 constructorului Astaldi/WeBuild, pentru suma de 1,71 de miliarde de lei fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în regiunea Istanbul din Republica Turcia asupra faptului că......
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, suține șefa FMI Kristalina Georgieva
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală ...
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început ...
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor ...