Anunț de la ING pentru toți clienții din România. Se aplică de la 1 ianuarie 2025

ING Bank și-a anunțat clienții despre noi schimbări care au loc de la 1 ianuarie 2025.
Ion Dobreanu - vin, 13 dec. 2024, 18:13
Anunț de la ING pentru toți clienții din România. Se aplică de la 1 ianuarie 2025

ING Bank și-a anunțat clienții că de la 1 ianuarie 2025 nu mai e necesară actualizarea datelor personale după reînnoirea cărții de identitate.

„Parteneriatul nostru cu Evidența Populației îți aduce beneficii suplimentare, astfel că, începând cu luna ianuarie 2025, nu mai este necesar să faci actualizarea de date pentru cazul în care ți-ai reînnoit cartea de identitate. Vom interoga periodic Evidența Populației pentru toți clienții români rezidenți, vom prelua informațiile din cărțile de identitate reînnoite și le vom actualiza în sistemele băncii, iar dacă ai deschis și un cont de economii pentru copii sau i-ai dat acces copilului la un cont la care ai atașat ING Young, stai fără griji, deoarece și pentru copii vom prelua informațiile din noua carte de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani”, este anunțul ING Bank.

ING colaborează cu Evidența Populației

Banca a derulat încă din 2023 un proiect-pilot pentru validarea și furnizarea de date actualizate din Registrul Național de Evidență a Persoanelor, în colaborare cu Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor. Atunci, banca a anunțat în urmă cu un an că este prima instituție bancară care preia în mod automat datele din buletin ale clienților noi cu cetățenie română, direct din Registrul Național de Evidență a Persoanelor (R.N.E.P.), în momentul deschiderii unui cont în unitățile băncii.

Tot atunci, banca a anunțat că anul acesta va putea interoga online modificările cărților de identitate ale clienților, disponibile în baza de date a D.G.E.P., și va putea astfel să opereze actualizarea acestor date, fără asistența clienților.

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Filiala din România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking

 

Te-ar mai putea interesa și
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța s-a trezit duminică în fața distrugerilor provocate de una dintre cele mai violente zile de tulburări sociale din ultimii ani, după ce protestele împotriva prețurilor ridicate și a......
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână aproape 23 de miliarde de lei la capitalizare (3,4%), ...
VIDEO Soluție inovatoare pentru camioanele care rămân fără frâne. Rampa de urgență care previne accidente catastrofale
VIDEO Soluție inovatoare pentru camioanele care rămân fără frâne. Rampa de urgență care previne accidente catastrofale
Rampa de urgență pentru vehicule grele este un element de siguranță rutieră care permite vehiculelor ce întâmpină ...
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Debitul Dunării la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va fi în creştere uşoară pe parcursul zilei de duminică, ...